Jucătoarea Alexadra Dulgheru, locul 160 WTA, a acces miercuri, în turul doi al calificărilor la turneul de la Roland Garros, trecând în runda inaugurală de japoneza Nao Hibino, numărul 119 mondial.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Dulgheru a învins-o pe Hibino, favorită 12 în calificări, scor 6-3, 4-6, 6-3.

În runda următoare, Alexandra Dulgheru o va întâlni pe sportiva australiană Lizette Cabrera, locul 157 WTA.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Tot miercuri, Irina Bara, locul 161 WTA, a acces în turul doi al calificărilor impunându-se în faţa franţuzoaicei Audrey Albie, locul 305 WTA, beneficiară a unui wild card, scor 6-7 (5), 6-1, 6-4.

Alexandra Cadanţu, locul 180 WTA, a fost eliminată în runda inaugurală a calificărilor fiind învinsă de belgianca Maryna Zanevska, locul 153 WTA, scor 7-5, 3-6, 7-5.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.