Doi membri ai echipei de Formula 1 Haas şi unul de la McLaren au febră şi au fost plasaţi în izolare, miercuri după-amiază, la Melbourne, sub suspiciunea de infectare cu coronavirus, informează lequipe.fr.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cei trei au fost testaţi pentru Covid-19, rezultatele fiind aşteptate în următoarele 24 de ore.

Pe de altă parte, delegaţia echipelor Ferrari şi Alpha Tauri (fostă Toro Rosso), cu sediul în Italia, şi reprezentanţii furnizorului unic de pneuri pentru Marele Circ, Pirelli, au ajuns în Australia, în ciuda îngrijorării privind venirea lor dintr-o ţară puternic afectată de coronavirus. Starea de sănătate a celor sosiţi din Italia a fost controlată pe aeroportul din Melbourne.

Luni, Andrew Westacott, şeful comitetului de organizare al Marelui Premiu al Australiei, prima etapă a ediţiei 2020 a Campionatului Mondial de Formula 1, a exclus posibilitatea ca grand prix-ul de la Melbourne să se desfăşoare fără spectatori, aşa cum au decis autorităţile din Bahrain pentru manşa a doua, din cauza coronavirusului.

Oficialul a vorbit despre un interes foarte mare pentru cursa australiană, aşteptându-se la peste 300.000 de spectatori în week-end-ul care urmează.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.