Clubului Sportiv Municipal Ploieşti, care aparţine Primăriei şi care administrează stadionul "Ilie Oană”, unul dintre cele mai noi şi mai moderne din România, anunţă că, începând de la 1 octombrie, nu va ma pune la dispoziţia formaţiei dâmboviţene AFC Chindia Târgovişte arena, pe care Chindia Târgovişte disputa partidele pe teren propriu. Decizia a fost luată pentru protejarea gazonului în condiţiile în care România va juca la Ploieşti, împotriva Austriei, pe 14 octombrie, în Liga Naţiunilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit unui anunţ făcut, miercuri, de Clubul Sportiv Municipal (CSM) Ploieşti, conducerea instituţiei care administrează stadionul "Ilie Oană” şi cea a AFC Chindia Târgovişte au convenit ca, începând cu 1 octombrie 2020, să pună capăt protocolului de colaborare în baza căruia echipa de fotbal din Târgovişte utiliza stadionul din Ploieşti, pentru meciurile de Liga 1 de pe teren propriu.
 
"La baza acestei hotărâri a stat faptul că se doreşte protejarea gazonului – a cărui întreţinere este destul de dificilă în cazul unei frecvenţe sporite a meciurilor – în perspectiva partidei pe care echipa naţională de fotbal a României o va disputa, pe data de 14 octombrie, în Liga Naţiunilor, în compania Austriei, dar şi a meciurilor pe care echipa fanion a judeţului, FC Petrolul Ploieşti, le are de susţinut în eşalonul secund” au explicat oficialii CSM Ploieşti.
 
Stadionul "Ilie Oană”, renovat din temelii şi inaugurat în 2011, a intrat în circuitul echipei naţionale de fotbal a României, arena sportivă de la Ploieşti fiind una dintre cele mai moderne din ţară.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.