Adrian Petre în locul lui Valentin Costache la lotul U21

Adrian Petre în locul lui Valentin Costache la lotul U21

FRF anunţă, vineri, că, din păcate, situaţia lui Valentin Costache, jucătorul lui CFR Cluj, nu s-a ameliorat. Fotbalistul care a marcat golul decisiv de calificare la EURO a acuzat probleme medicale încă de la convocare, dar s-a sperat că starea lui de sănătate îi va permite să participe la Campionatul European.

Având în vedere că acest lucru nu s-a întâmplat şi faptul că duminică dimineaţă tricolorii U21 vor pleca în Ungaria, selecţionerul Adrian Mutu a decis în această seară să îl înlocuiască pe Costache cu  Adrian Petre, atacantul de la UTA.

Petre se află la a doua prezenţă la Campionatul European, după ce a fost şi în 2019, în Italia şi San Marino. El a şi marcat un gol, în primul meci, cu Croaţia, când a închis tabela. Astfel, numărul fotbaliştilor care sunt acum în lot şi au fost şi la ediţia precedentă a ajuns la şase: Andrei Vlad, Radu Boboc, Alex Paşcanu, Darius Olaru, Andrei Ciobanu şi Adrian Petre.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră