Sosit vara trecută de la Tottenham, Harry Kane nu va câştiga niciun trofeu intern cu Bayern. Singurul lucru care le rămâne englezului şi coechipierilor săi este să câştige Liga Campionilor şi să evite un sezon fără niciun trofeu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Pentru a ajunge în optimi în cea mai prestigioasă dintre competiţii, bavarezii vor trebui să treacă echipa lui Arsenal, care a rezistat în prima manşă (2-2). Manşa secundă a sferturilor de finală are loc miercuri, de la ora 22:00.

În cadrul conferinţei de presă premergătoare meciului, atacantul englez a reflectat asupra succesului echipei Leverkusen la titlu: "Cred că a fost un sezon dezamăgitor pentru noi în campionat. Îi felicităm pe cei de la Leverkusen pentru ceea ce au realizat în acest sezon".

El a continuat apoi să vorbească despre dorinţa sa de a ajunge departe în Liga Campionilor pentru a-şi face mândri suporterii, în ciuda sezonului slab pe care îl are echipa lor. "Cred că avem o mare oportunitate mâine seară, în faţa suporterilor noştri, de a menţine în viaţă sezonul, de a păstra un pic de speranţă în rândul suporterilor şi de a spera că putem realiza ceva special, chiar dacă nu a fost cel mai bun sezon", a spus englezul în vârstă de 30 de ani.



 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.