O porţiune de 14 metri din zidul de sprijin al drumului care duce către staţiunea Poiana Braşov s-a surpat, zona fiind semnalizată pentru evitarea accidentelor. Municipalitatea, care are în administrare drumul, anunţă că, luni, în Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă a luat decizia de consolidare a acestui drum în regim de urgenţă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Avaria la zidul de sprijin al drumului către Poiana Braşov s-a produs la kilometrul 7 şi a fost observată duminică, atunci când Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă a fost informat de către Poliţia Locală cu privire la surparea unei porţiuni din zid, ca urmare a unei alunecări de teren.
 
 
"În prima etapă Municipalitatea a semnalizat zona cu panouri reflectorizante şi bandă, iar astăzi Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă a luat decizia de consolidare a acestui drum în regim de urgenţă. Odată cu adoptarea acestei hotărâri, primăria, prin Direcţia Tehnică, va demara procedurile pentru efectuarea lucrărilor de consolidare”, transmite, luni, Primăria Braşov.
 
Şedinţa Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă a fost una extraordinară, având în vedere importanţa tronsonului care duce către staţiunea unde mii de turişti merg în fiecare weekend.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.