Zeci de turişti au petrecut prima zi a anului 2021 pe pârtiile de mare altitudine din Munţii Bucegi, unde stratul de zăpadă măsoară câteva zeci de centimetri, iar temperaturile sunt sub zero grade Celsius. Mijloacele de transport pe cablu funcţionează.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Zeci de turişti care au petrecut noaptea dintre ani în staţiunile de pe Valea Prahovei au urcat, în prima zi a noului an, pe pârtiile de mare altitudine din Valea Dorului şi Valea Soarelui. La instalaţiile de transport pe cablu nu s-au mai format însă cozi, aşa cum s-a petrecut la deschiderea sezonului de schi.
 
Conform datelor furnizate de administratorii pârtiilor care fac parte din domeniul schiabil al staţiunii Sinaia, la Cota 2000 se înregistrează temperaturi negative, iar stratul de zăpadă măsoară câteva zeci de centimetri. Telegondola a pornit cu aproximativ 20 de minute întârziere din cauza depunerilor de chiciură de pe cablurile de transport, anunţă administraţia instalaţiei, pe Facebook.
 
Mijloacele de transport pe cablu funcţionează, în prima zi a anului, până la lăsarea întunericului. Astfel, telegondola Sinaia are ultima cursă la ora 17:00.
 
Şi domeniul schiabil Kalinderu din staţiunea Buşteni este deschis turiştilor, în prima zi a anului, până la ora 18:00, administratorii acestuia anunţând că de la ora 16:45 va fi pusă în funcţiune nocturna.
 
Sute de turişti au petrecut sfârşitul anului la munte, în staţiunile de pe Valea Prahovei, unde rata de infectare a scăzut sub 3 la o mie de locuitori, conform datelor furnizate de autorităţi cu câteva zile înaintea sfârşitului anului 2020.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.