Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, anunţă că firmele care îşi vor trimite angajaţii în şomaj tehnic vor primi sprijin financiar în termen de cel mult 30 de zile de la momentul la care se vor adresa Agenţiilor Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Violeta Alexandru le recomandă angajaţilor care pot fi victimele unor abuzuri din partea angajatorilor să se adreseze Inspectoratelor Teritoriale de Muncă, spunând că, deşi controalele au fost suspendate în această perioadă, reclamaţiile de acest gen vor fi luate în considerare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Violeta Alexandru a spus că a primit mesaje de la persoane care îi cer sprijinul, în condiţiile în care unii angajatori încearcă să comită abuzuri legate de statutul angajaţilor. Ea a precizat că a primit de la angajaţi mesaje prin care aceştia se plângeau că au fost anunţaţi prin SMS că vor fi concediaţi.
 
"Sunt momente de panică, care se regăsesc în atitudini luate de angajatori ca urmare a presiunii pe care o trăiesc şi anume de a-şi vedea resurse limitându-se de la o zi la alta. E vorba despre angajatori care au tendinţa, unii dintre dânşii, să ia măsuri radicale, sper să nu le mai ia odată ce sunt popularizate măsurile Guvernului, cum este cea privind şomajul tehnic”, a afirmat Violeta Alexandru luni seară, la Digi 24. 
 
Aceasta le-a cerut angajatorilor să apeleze la măsurile de protecţie din partea autorităţilor.
 
"Sunt convinsă că există soluţii pe care să le folosim de aşa manieră încât să trecem împreună prin această criză, una dinte ele e şomajul tehnic, alta este lucrul la domiciliu, sau telemunca. Eu nu dau lecţii nimănui (...) dar este o realitate socială şi economică îngrozitoare pe care oamenii o trăiesc astăzi şi de aceea am venit cu promptitudine cu primele măsuri şi vom veni şi cu altele în cursul acestei săptămâni”, a spus aceasta.
 
Ministrul Muncii a mai spus că angajatorii trebuie să înregistreze în REVISAL numele angajaţilor care ar urma să fie trimişi în şomaj tehnic, după care trebuie să se adreseze, începând din aprilie, la Agenţiile Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Violeta Alexandru dă asigurări că, deşi termenul în care statul trebuie să vireze banii este de cel mult 30 de zile, autorităţile fac eforturi pentru a devansa cât mai mult acest termen.
 
"Suntem gata să procesăm aceste cereri cât mai repede cu putinţă de la începutul lunii aprilie, în aşa fel încât aceşti oameni care se află la limita suportabilităţii din punct de vedere financiar să nu trebuiască să aştepte după stat până la primirea banilor”, a spus ea.
 
Alexandru a menţionat că documentele se pot depune electronic, "pentru că nu este cazul să împovărăm oamenii cu drumuri la AJOFM cu hârtii peste hârtii”.
 
În ceea ce priveşte angajaţii care ar putea fi victimele unor abuzuri se pot adresa Inspecţiei Muncii, a precizat ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale. 
 
"Colegii mei din ITM nu fac în acest moment, controale, ele sunt suspendate pentru a nu chinui şi mai mult angajatorii români, dar în momentul în care avem sesizări de potenţiale fapte care duc la abuz, (...) , dar dacă există asemenea abuzuri ele trebuie aduse de îndată la cunoştinţa ITM”, a spus Alexandru.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.