Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a transmis, miercuri, la Constanţa, un mesaj pentru forţele ministerului care sunt detaşate pe litoral în acest sezon estival, spunându-le să îşi facă datoria astfel încât toţi românii care vin la mare să se relaxeze şi să se distreze şi să le ofere acestora protecţie atât împotriva infractorilor, dar şi atunci când nu respectă măsurile de protecţie împotriva răspândirii coronavirusului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Marcel Vela a trecut în revistă, miercuri, pe faleza din municipiul Constanţa, efectivele şi tehnica structurilor MAI  care vor asigura măsurile de ordine publică  şi gestionarea situaţiilor de urgenţă pe litoralul românesc în perioada estivală, la eveniment fiind prezent şi secretarul de stat Bogdan Despescu.

Ceremonia a avut loc chiar în faţa statuii lui Mihai Eminescu de pe faleză.

Marcel Vela a spus personalului MAI prezent acolo că a dorit să fie prezent pentru a le transmite un mesaj de mobilizare. 

“Pentru că astăzi este o zi importantă, pentru că personal al Ministerului Afacerilor Interne este detaşat pe litoralul României, am considerat împreună cu comandanţii voştri, cu inspectorii generali de la Poliţia de Frontieră, de la Jandarmerie, de la Poliţia Naţională, de la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi cu secretarul de stat care se ocupă de tot ceea ce ţine de ordinea publică şi siguranţa cetăţeanului, să fim aici astăzi alături de voi cu un mesaj de mobilizare”, a afirmat Vela.

El a cerut agajaţilor detaşaţi să îşi facă datoria pentru ca toţi cei care vin pe litoral să se relaxeze şi să se distreze. 

“Suntem alături de voi, trebuie să vă faceţi datoria pentru că toţi românii, toţi cei care vin pe litoral, să trăiască momente deosebite, să se relaxeze, să se distreze, au nevoie de protecţie, protecţie împotriva infractorilor, împotriva răufăcătorilor, au nevoie de sfaturi, au nevoie de grija voastră atunci când poate din euforie, din exces poate nu respectă rigorile şi toate regulile cu privre la protecţia lor împotriva răspândirii noului coronavirus. Trebuie să fiţi atenţi, să fiţi implicaţi, să fiţi alături de ei pentru că misiunea voastră este să-i protejaţi de boală şi să-i protejaţi de infractori”, a afirmat Vela.

El a precizat că nu este o misiune uşoară pentru personalul detaşat de pe litoral care va fi departe de case, de familie şi de colegi.

“Nu este o misiunea uşoară, ştiu că în aceste două luni, voi, prima serie şi următoarea serie care va veni aici sunteţi departe de case, departe de colegi, departe de cei dragi. Dar pentru că Ministerului Afacerilor Interne să fie apreciat, să redevină o instituţie de elită a României, indiferent de efort, indiferent de tot ceea ce vă impune misiunea voastră ca şi sacrifiu, ca şi implicare, noi trebuie să răspundem prezent pentru că obiectivul Ministerului Afacerilor Interne şi al vostru ca oameni care aţi îmbrăcat o carieră, v-aţi dedicat unei meserii, care dincolo de a fi o simplă meserie, este o vocaţie”, a mai transmis ministrul Afacerilor Interne.

Vela a spus că să fii pompier, poliţist, poliţist de frontieră sau jandarm reprezintă o onoare şi un privilegiu.

“Să fii pompier şi să salvezi vieţi, să fii poliţist de frontieră şi să aperi graniţele României, să fii jandarm şi să aperi ordinea publică, să fii poliţist şi să reacţionezi împotriva infractorilor. Toate acestea sunt dincolo de o  simplă meserie sunt o chemare, o vocaţie şi dincolo de toate acestea sunt o onoarea şi un privilegiu. Purtaţi cu toţii stema României, unifiorma Româniai, reprezentaţi statul român şi sunteţi în slujba cetăţenilor, le apăraţi viaţa, siguranţa şi bunurile lor, indiferent dacă stau aici la o terasă, la hotel sau pe plajă, indiferent dacă se plimbă pe faleză sau în staţiune de pe litoralul românesc”, a mai declarat ministrul Marcel Vela.

În finalul discursului său, ministrul a transmis celor detaşaţi pe litoral să aibă o misiune uşoară pe litoral şi să se întoarcă acasă sănătoşi.

Ministrul a mers apoi să vadă efectivele şi tehnica structurilor MAI care erau amplasate pe faleză. Vela a stat de vorbă cu mai mulţi poliţişti, poliţişti de frontieră, jandarmi, pompieri sau cadrele medicale SMURD, a oferit flori unor tinere din aceste structuri sau unor persoane care sunt născute în această zi.

De asemenea, pe mare erau mai multe ambarcaţiuni ale Gărzii de Coastă care au făcut diverse manevre, iar zona a fost survolată şi de un elicopter al Poliţiei.

La final, Marcel Vela a mai anunţat că prima serie de detaşaţi pe litoral va rămâne în judeţul Constanţa până la începutul lunii august, iar a doua serie, până pe 6 septembrie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.