Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiţă, a afirmat, referindu-se la situaţia de la Găeşti unde managerul spitalului a anunţat că se poate imuniza oricine doreşte şi nu doar cadrele medicale, că nu este o tragedie că au fost vaccinate persoane care nu aparţin primei etape, dar faptul că nu s-au respectat procedurile reprezintă un aspect care urmează să fie verificat. "Din acest punct de vedere, vorbim local de un management defectuos, aş putea spune”, a declarat el, menţionând ulterior că s-a referit la faptul că puteau fi chemate persoane programate în ziua următoare, pentru a nu se irosi dozele de vaccin.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Valeriu Gheorghiţă a fost întrebat, marţi, într-o conferinţă de presă, despre situaţia de la centrul de vaccinare din Găeşti unde nu sunt respectate regulile primei etape şi managerul spitalului a anunţat că se poate vaccina oricine doreşte.

"Am luat şi noi la cunoştinţă de situaţia de la spitalul din Găeşti. Pot să vă spun următoarele lucruri. Faptul că au fost vaccinate astăzi persoane care nu aparţin etapei unu nu este o tragedie, până la urmă important este că au fost vaccinate. Faptul că nu s-au respectat procedurile, şi anume beneficiarii vaccinurilor să fie cei din etapa 1, aşa cum prevede strategia, pentru că nu întâmplător această etapizare a fost făcută tocmai pentru a echilibra disponibilitatea reală a vaccinurilor cu persoanele care au cea mai mare nevoie să fie vaccinate în această perioadă, acest lucru este un alt aspect care urmează a fi verificat. Din acest punct de vedere, vorbim local de un management defectuos, aş putea spune”, a afirmat Valeriu Gheorghiţă.

Ulterior, el a precizat că s-a referit la faptul că, pentru a nu se irosi dozele de vaccin, puteau fi chemate persoane programate în ziua următoare pentru a li se administra serul.

Întrebat dacă vor fi date şi sancţiuni în acest caz, el a răspuns: "Strategia de vaccinare prevede doar modalităţile şi liniile directoare după care noi dezvoltăm şi implementăm campania de vaccinare, aş putea spune că acest aspect intră în sarcina Ministerului Sănătăţii, probabil că se vor efectua evaluări şi ulterior se va decide în consecinţă. Nu aş putea să vă spun acest lucru pentru că nu intră în atribuţia Comitetului Naţional de Coordonare a activităţilor privind vaccinarea”.

Managerul Spitalului Orăşenesc Găeşti din judeţul Dâmboviţa anunţă pe Facebook că a început vaccinarea împotriva virusului SARS-CoV-2 la această unitate medicală şi că în centrul de vaccinare de la Găeşti va fi imunizată orice persoană doreşte. Mai mullte persoane i-au scris medicului, cerând să fie incluse în rândurile celor care primesc serul.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.