Valeriu Gheorghiţă: Şcolile s-ar putea redeschide în siguranţă la început de aprilie, când va fi încheiată vaccinarea pentru profesori şi vârstnici

Valeriu Gheorghiţă: Şcolile s-ar putea redeschide în siguranţă la început de aprilie, când va fi încheiată vaccinarea pentru profesori şi vârstnici

Medicul Valeriu Gheorghiţă, preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19, a explicat la Digi24 de ce este important să se vaccineze cadrele didactice şi persoanele din categoriile vulnerabile, astfel încât şcolile să se poată redeschide în siguranţă.

"În faza a doua de vaccinare intră profesorii şi populaţia în vârstă. Asta înseamnă că am putea redeschide şcoala în siguranţă la sfârşitul lui martie - începutul lui aprilie când începem etapa a treia de vaccinare. Atunci vom fi fi terminat deja etapa a doua pentru categoriile vulnerabile şi pentru persoanele care deservesc activităţi esenţiale", a declarat Valeriu Gheorghiţă.

El a subliniat că în cazul copiilor nu s-a pus problema severităţii bolii, ci că aceştia se pot infecta, pot să fie asimptomatici şi să transmită altor persoane acest virus.

Gheorghiţă a adăugat că la şcoală, activitatea este foarte bine organizată, cel puţin pentru copiii mici, şi că riscul de expunere a acestora în timpul orelor era foarte mic. Riscul era legat de activităţile din afara şcolii - transport în comun, parc sau alte activităţi.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră