Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a declarat, joi seară, că în cursul zilei de miercuri erau 30.000 de persoane pe secundă care accesau platforma de programare la vaccinare. ”Platforma din punct de vedere tehnic nu a avut probleme”, a precizat Gheorghiţă, explicând însă că toate update-urile se fac cu platforma în stare de funcţionare, ceea ce este destul de greu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Platforma din punct de vedere tehnic nu a avut probleme”, a declarat, joi seară, la B 1 TV, Valeriu Gheorghiţă, precizând că problemele de înscriere din anumite perioade au fost cauzate de update-urile necesare. 
 
”Este foarte complicat să faci acest lucru în timp ce o platformă este în funcţionare. Ieri, de exemplu, erau peste 30.000 de oameni pe secundă care accesau acea platformă”, a adăugat coordonatorul campaniei de vaccinare. 
 
Acesta susţine că platforma rezistă la numărul de accesări, dar, pentru că trebuie să preia informaţii din Registrul Naţional de Vaccinare, există unele sincope. 
 
”În intervalul 1-20 martie sunt deja 300.000 de persoane programate”, a mai precizat Gheorghiţă, făcând apel la puţină răbdare până când numărul de doze care vor ajunge în ţară va fi mai mare. 
 
”Pentru Moderna avem contractate 3,5 milioane de doze (...) România are contractate circa 12 milioane de doze de la AstraZeneca, dacă aplică procentul de 4,3%. De la Pzise pest 20 de milioane de doze. Este chiar peste ţinta de 10,4 milioane de persoane, dar avem această ţintă de a reuşi vaccinarea, până în septembrie, a peste 10 milioane de persoane”, a mai declarat Valeriu Gheorghiţă. 
 
 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.