Pistele de biciclete amenajate pe un drum judeţean recent reabilitat în judeţul Vâlcea sunt folosite de şoferi drept locuri de parcare. Imagini postate de preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, arată că pe drumul judeţean pistele sunt blocate de autoturisme, autoutilitare sau chiar camioane, care distrug elementele de demarcaţie dintre carosabil şi pista de biciclete atunci când intră pe aceasta.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Fotografii realizate pe drumul judeţean 703G din judeţul Vâlcea şi postate duminică de preşedintele Consiliului Judeţean, Constantin Rădulescu, arată cum pistele de biciclete amenajate pe şoseaua recent reabilitată sunt folosite ca locuri de parcare de şoferi.
 
 
Autoturisme, autoutilitare şi chiar TIR-uri sunt parcate pe pistele destinate bicicliştilor, acestea distrugând elementele care separă partea carosabilă de aceste piste. 
 
 
”Drumul Judeţean 703G este unul dintre cele mai frumoase drumuri din judeţul Vâlcea. Am recepţionat lucrările de curând şi deşi am făcut apel la cetăţeni, iată că avem situaţii şi oameni care îşi bat joc de o muncă de peste 2 ani de zile! Maşini parcate pe pistele de bicicletă şi, de asemenea, distrugeri ale elementelor de siguranţă ale acestor piste. Haideţi să fim oameni şi să păstrăm acest drum bun şi frumos pentru cei din zonă, dar şi pentru turişti!”, este mesajul care însoţeşte imaginile, postat de preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.