Un incendiu a izbucnit, duminică dimineaţă, la chiliile Mănăstirii Roşiori, judeţul Suceava, arderea manifestându-se la aproape întreg acoperişul chiliilor. Personalul mănăstirii s-a autoevacuat şi, deocamdată, nu sunt anunţate victime. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava au anunţat că incendiul a fost stins după patru ore. Clădirile la care s-a manifestat incendiul au parter, etaj şi mansardă, având o amprentă la sol de peste 1.400 de metri pătraţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE 11:20 - Suceava: Incendiul de la Mănăstirea Roşiori a fost lichidat; flăcările au pornit de la o sobă

Incendiul izbucnit, duminică dimineaţă, la acoperişul chiliilor de la Mănăstirea ”Sfântul MIna” din Roşiori, judeţul Suceava, a fost lichidat de către pompieri. Aceştia au stabilit că flăcările au pornit de la o sobă.

Pompierii din Suceava au anunţat că incendiul izbucnit la ora 6.30 la acoperişul chiliilor de la Mănăstirea ”Sfântul MIna” din Roşiori a fost lichidat după mai bine de patru ore.

În urma verificărilor de la faţa locului, pompierii au stabilit că focul a pornit de la o sobă. 

UPDATE 09;02 - Incendiul a fost localizat şi se lucrează pentru stingere; intervenţia este extrem de dificilă

Incendiul izbucnit, duminică dimineaţă, la chiliile Mănăstirii Roşiori, judeţul Suceava, a fost localizat şi se lucrează pentru stingere, clădirile afectate având o amprentă la sol de peste 1.400 de metri pătraţi.

Clădirile la care se manifestă incendiu au parter, etaj şi mansardă.

Reprezentanţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) au precizat că intervenţia este deosebit de dificilă, din cauza suprafeţei mari a construcţiei, a necesităţii de lucru la înălâime şi a fumului dens degajat din procesul de ardere.

Iniţial la faţa locului au fost trimise 11 autospeciale, numărul acestora fiind suplimentat. Se acţionează în prezent cu 7 autospeciale ISU Suceava, 2 autoscări de lucru la înălţime, 1 ambulanţă SMURD şi 6 autospeciale ale serviciilor voluntare.

Nu s-au înregistrat victime sau persoane surprinse în clădiri.

Incendiul a izbucnit duminică dimineaţă la chiliile mănăstirii, personalul mănăstirii autoevacuându-se. 

”S-au trimis 11 autospeciale şi dacă va fi nevoie se va mai suplimenta numărul lor”, au precizat reprezentanţii ISU Suceava.

Potrivit acestora, personalul mănăstirii s-a autoevacuat şi, deocamdată, nu sunt anunţate victime.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.