Zecile de mii de oameni adunaţi în faţa Palatului Parlamentului şi-au aprins lanternele telefoanelor şi au intonat imnul. Înainte şi după acest moment au scandat împotriva Guvernului şi a Parlamentului. La puţin timp după ora 21.00, organizatorii au anunţat că manifestaţia s-a încheiat iar protestatarii au început să plece. Platforma "Corupţia Ucide", aflată printre organizatorii protestului, a estimat numărul participanţilor la 70.000.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Pe unul dintre blocurile din faţa Palatului Parlamentului a fost scris cu lumină laser "Ne-am săturat cât aţi furat" şi "PSD - Ciuma roşie".

Manifestanţii au scandat "Demisia", "Dragnea, la puşcărie".

Alte scandări au fost "DNA să vină să vă ia" şi "Nu vrem să fim o naţie de hoţi".

La un moment dat, cei prezenţi în Piaţa Constituţiei au cântat 'Noi suntem români".

Ma mulţi protestatari veniţi din ţară s-au adresat mulţimii. ei veneau din Cluj, Sibiu, Râmnicu Vâlcea, Constanţa, Piteşti.

După momentul aprinderii lanternelor telefoanelor, s-a anunţat că manifestaţia s-a încheiat, iar protestatarii au început să plece.

UPDATE 19:51 - Manifestanţii din Piaţa Universităţii au plecat spre Parlament

Coloana de manifestanţi cu jandarmii in frunte a pornit pe traseul Piaţa Unirii -  Bulevardul Unirii - Palatul Parlamentului, scandând "Jos Dragnea", 'Justiţie nu corupţie", "Jos mafia", "PSD ciuma rosie".
Pe tot traseul, manifestanţii au fost încadraţi de jandarmi, care au blocat anumite artere care se intersectau cu traseul protestatarilor.

Palatul Parlamentului este înconjurat de jandarmi.

FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

UPDATE 18:52 - Un bărbat dus la Poliţie, după ce jandarmii au găsit asupra lui un pistol care s-a dovedit a fi de jucărie

Conform jandarmilor, asupra unui barbat aflat în Piaţa Universităţii a fost găsit un pistol, care ulterior s-a dovedit a fi de jucărie.

Bărbatul a fost dus la secţia 4 Poliţie pt verificări.
La Piaţa Universităţii, peste 10.000 de oameni protestează faţă de corupţie şi faţă de modificarea legilor justiţiei, jandarmii fiind prezenţi în număr mare.

UPDATE 18:30 - Circulaţia a fost blocată în Piaţa Universităţii, manifestanţii au intrat pe carosabil

 Iniţial oamenii erau pe trotuare, de o parte şi de alta a pieţei, dar ulterior, câteva zece de persoane au forţat gardurile şi cordonul de jandarmi, iar în final protestatarii au ajuns pe carosabil.
FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Au avut loc confruntări cu jandarmii şi în pasajul de la Universitate, unde, potrivit unora dintre manifestanţi, jandarmii încercau să le blocheze accesul în piaţă.

În aproximativ o oră, oamenii ar urma să plece în marş spre Palatul Parlamentului.

 
Cei prezenţi la protest au pancarte pe care scrie: "Nu acceptam teleormanizarea României", "PSD ciuma rosie", "Jos labele de pe justiţie", "Revoluţia fiscală cea mai mare păcăleală", "Ne am întors cu toţii în ţară", "Sunteţi un partid de hoţi, corupţi şi mafioţi", "Dragnea, păzea, vine Transilvania!".
 
Sunt câteva grupuri compacte din Arad, Timişoara, Cluj, cu baner pe care scrie: "Teldrum cartel mafiot". Pe un altul scrie ":Penalii, slugile lui Dragnea".
Atât în Piaţa Universităţii, cât şi pe traseu sunt efective mari de jandarmi, inclusiv jandarmii călare. Deocamdată circulaţia se desfăşoară normal, oamenii fiind pe trotuar şi fiind amplasate garduri de către Jandarmerie.
 
Numeroşi protestatari continuă să vină în piaţă fie de la metrou, fie dinspre Piaţa Victorieii. Foarte mulţi dintre ei flutură drapele tricolore sau chiar sunt înfăşuraţi în steag, iar alţii poartă steagul UE.

În jurul orei 17:00, aproximativ 50 de persoane se adunseră la fântâna de la Universitate aşteptând începerea mitingului, unii dintre ei scandând "Hoţii!". La această oră, numărul lor depăşeşte 300, iar mulţi alţii se îndreaptă către Piaţa Universităţii dinspre Piaţa Victoriei.

Grupul civic “Corupţia ucide” a anunţat că există informaţii potrivit cărora se încearcă deturnarea coloanei de manifestanţi care vor protesta în Bucureşti, afirmând că există surse care spun că vor fi inflitrate persoane care să modifice traseul stabilit de protestatari, deturnându-i către Palatul Cotroceni. Grupul face apel la calm şi îndeamnă oamenii ieşiţi în stradă “să ţină ochii deschişi”.

“ATENŢIE Din surse de informare de încredere aflăm că există posibilitatea unor încercări de deturnare a coloanei de manifestanţi în direcţia Palatului Cotroceni prin infiltrarea unor persoane care să sugereze această direcţie, dar şi prin alte metode care să determine modificarea traseului. E important să ţinem ochii deschişi şi să ne păstrăm priorităţile”, se arată în mesajul postat pe pagina de Facebook “Corupţia ucide.

Simutan, pe Facebook, au fost convocaţi şi suporterii echipelor de fotbal, în cadrul evenimentului "Toţi suporterii în stradă". Aceştia şi-au dat întâlnire la ora 15:00 şi şi0au anunţat intenţia de a merge la Piaţa Victoriei.

Jandarmeria Capitalei a transmis şi vineri, şi sâmbătă, mesaje pe pagina sa de Facebook, făcând apel la desfăşurarea unor manifestaţii paşnice. Instituţia spune că este echidistantă şi garantează drepturile constituţionale ale cetăţenilor, cât timp aceştia se manifestă paşnic şi recomandă protestatarilor să fie civilizaţi şi să respecte indicaţiile forţelor de ordine.

De asemenea, instituţia a precizat că jandarmii sunt obligaţi prin lege să intervină în cazul în care manifestaţia îşi pierde caracterul paşnic, se tulbură grav ordinea publică, se pune în pericol viaţa, integritatea corporală a cetăţenilor sau există ameninţări cu devastări ori distrugeri de clădiri şi alte bunuri de interes public sau privat.

La protestul din Capitală şi-au anunţat participarea oameni din mai multe oraşe din ţară, unii dintre ei ajungând  în Bucureşti în prima parte a zilei de sâmbătă, cu trenul, cu microbuze şi cu maşinile personale.
Tot în prima parta zilei a ajuns la Bucureşti şi grupl pornit de la Cluj, pe jos, în urmă cu 11 zile.
 

Cei cu maşinile au pornit în coloană pe trasee separate: cei din Oradea, Cluj, Arad şi Timişoara s-au întâlnit la Sebeş şi au mers către Sibiu pe traseul Râmnicu Vâlcea, Piteşti, apoi Bucureşti. Cei de la  Iaşi, Bacău, Focşani s-au vor întâlnit la Buzău, iar de acolo au venit spre Bucureşti. Pe tot parcursul deplasării către Capitală, protestatarii au purtat purta mesaje pe maşini şi steaguri.

FOTO: Facebook/Dan Perjovschi
FOTO: Facebook/Dan Perjovschi

De asemenea, maşini de la Tulcea, Galaţi, Slobozia s-au vor întâlnit pe Autostrada Soarelui cu cei care pleacă din Constanţa şi au pornit spre Bucureşti. Organizatorii au estimat că vor fi peste 100 de maşini. 

CITEȘTE ȘI Clujenii care au pornit pe jos în "Marşul Speranţei" au ajuns în Bucureşti, după 450 de kilometri parcurşi pe jos. FOTO, VIDEO

Cei cinci clujeni care  au pornit pe jos în "Marşul speranţei”, pe traseu alăturându-li-se mai mulţi tineri, inclusiv copii, numărul lor ajungând la 25. Ei au parcurs aproximativ 450 de kilometri, ajungând vineri seară la Otopeni, iar sâmbătă intrând în Bucureşti.

Iniţiatorul “Marşului Speranţei” este un horticultor în vârstă de 51 de ani din Cluj-Napoca, el fiind prezent şi la Revoluţia din 1989. La plecarea din Cluj Napoca, acestuia i s-au alăturat unul dintre fiii săi, în vârstă de 18 ani, doi nevăzători şi un cetăţean francez stabilit de mai mulţi ani în ţară, fiind căsătorit cu o româncă.

Foto: Corupţia Ucide / Facebook
Foto: Corupţia Ucide / Facebook

Grupului i s-au alăturat şi alte persoane care au străbătut pe jos traseul Piaţa Presei Libere - Arcul de Triumf  -sediul ALDE - sediul PSD - Piaţa Victoriei - Piaţa Universităţii.

Pe grupurile de pe Facebook au circulat formulare pentru cazare şi transport pentru protestatarii din alte oraşe, cereri şi oferte de la cei din Bucureşti.

În acelaşi timp cu protestul de amploare din Capitală, sunt anunţate manifestaţii şi în alte oraşe din ţară, precum Alba Iulia (prefectură), Arad (primărie), Botoşani (primărie), Brăila (Piaţa Independenţei), Buzău (Piaţa Dacia), Cluj (Monumentul Memorandiştilor), Craiova (Piaţa Mihai Viteazu), Galaţi (prefectură), Iaşi (Piaţa Unirii), Mediaş (Piaţa Corneliu Coposu), Oradea (Piaţa Unirii), Petroşani (Casa de Cultură a Sindicatelor), Piaţa Neamţ (Piaţa Ştefan cel Mare), Piteşti (Piaţa Vasile Milea), Suceava (Esplanada Casei de Cultură), Mureş (prefectură) şi Timişoara (Piaţa Operei).

Proteste sunt anunţate şi în oraşe din afara ţării: Buenos Aires, Viena, Bruxelles, Toronto, Zurich, Fribourg, Helsinki, Bordeaux, Paris, Strasbourg, Dusseldorf, Munchen, Suttgart, Wurzburg, Milano, Roma, Torino, Dublin, Beirut, Birmingham, Cardiff, Edingburgh, Londra, Newscastle, Bergen, Oslo, Amsterdam, Haga, Madrid, Valencia, Budapesta, San Francisco şi Los Angeles.

Foto: Corupţia ucide / Facebook
Foto: Corupţia ucide / Facebook

În 18 ianuarie s-a împlinit un an de la declanşarea celor mai mari proteste din România, de după Revoluţie, care au scos în stradă sute de mii de oameni, imaginile cu luminile telefoanelor din Piaţa Victoriei făcând înconjurul lumii. Manifestaţiile au început la două săptămâni de la învestirea Guvernului PSD-ALDE condus de Sorin Grindeanu, fiind declanşate de intenţia Guvernului de graţiere a unor pedepse şi de modificare a Codurilor penale. Dacă în prima zi, 18 ianuarie, au ieşit în stradă în jur de 5.000 de oameni, dintre care aproximativ 4.000 în Capitală, în următoarele zile protestele au luat amploare în toată România, mai ales după adoptarea de către Guvern, în noaptea de 31 ianuarie, a OUG 13 privind modificarea Codurilor penale.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.