Grupul de Comunicare Strategică anunţă joi, pe baza datelor existente la ora 10.00, că în ultimele 24 de ore s-au înregistrat peste 700 de cazuri noi de COVID-19 şi au fost raportate 81 de decese, 44 fiind din perioada anterioară. Dintre cei 453 de pacienţi internaţi la ATI, 43 au certificat care atestă vaccinarea. În Bucureşti, incidenţa cazurilor a scăzut la 0,62.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE - ”Până astăzi, 23 decembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.801.081 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 10.815 sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.729.714 pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 775 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 25 sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare”, anunţă autorităţile.

În Bucureşti sunt 199 de cazuri noi de COVID-19.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este 0,58 la nivel naţional, iar în trei judeţe este în creştere.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 173 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. 

Până astăzi, 58.463 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 22.12.2021 (10:00) – 23.12.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 81 de decese, dintre care 44 anterioare intervalului de referinţă, (45 bărbaţi şi 36 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Brăila,  Caraş-Severin, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Ialomiţa, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Suceava, Teleorman, Vâlcea, Vrancea şi Municipiul Bucureşti.

Dintre cele 81 de decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 7 la categoria de vârstă 50-59 ani, 19 la categoria de vârstă 60-69 ani, 24 la categoria de vârstă 70-79 ani şi 29 la categoria de vârstă peste 80 ani.

80 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, 1 pacient decedat nu a înregistrat comorbidităţi.

Au fost raportate 44 de decese anterioare intervalului de referinţă, survenite în judeţele Arad, Bacău, Călăraşi, Ialomiţa şi Municipiul Bucureşti, înregistrate în lunile octombrie şi noiembrie 2021. În intervalul de referinţă au fost raportate 37 de decese.

Din totalul de 81 de pacienţi decedaţi, 74 erau nevaccinaţi şi 7 vaccinaţi. Cei 7 pacienţi decedaţi vaccinaţi aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 50-59 ani şi peste 80 ani. Toţi pacienţii vaccinaţi care au decedat prezentau comorbidităţi.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 2.649. Dintre acestea, 453 sunt internate la ATI. Dintre cei 453 de pacienţi internaţi la ATI, 43 au certificat care atestă vaccinarea.
Din totalul pacienţilor internaţi, 50 sunt minori, 46 fiind internaţi în secţii şi 4 la ATI.
 
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 10.978.163 de teste RT-PCR şi 5.859.307 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 11.249 de teste RT-PCR (5.023 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 6.226 la cerere) şi 28.745 de teste rapide antigenice. 

Pe teritoriul României, 8.913 persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 2.975 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 108.171 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 31 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 896 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 625 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ziua de 22 decembrie, 2.005 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.177.978 lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, au fost întocmite, ieri, 2 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Ministerul Afacerilor Interne a operaţionalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară.
Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 23.822 cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.557 în Italia, 16.947 în Spania, 204 în Marea Britanie, 132 în Franţa, 3.125 în Germania,  97 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 11 în SUA, 9 în Suedia,  146 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 75 în Elveţia, 5 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 8 în Bulgaria, 36 în Cipru, 4 în India, 5 în Ucraina, 9 în Emiratele Arabe Unite, 17 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 14 în Republica Coreea, 2 în Bosnia şi Herţegovina, 2 în Serbia, 8 în Croaţia, 6 în Portugalia, 6 în Polonia şi câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federaţia Rusă, Finlanda, Kuweit şi Nigeria. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 200 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, 40 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveţia, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran, unul în Polonia, unul în Bulgaria, unul în Nigeria, unul în Turcia şi unul în Croaţia au decedat.
Dintre cetăţenii români confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus, 798 au fost declaraţi vindecaţi: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia şi unul în Argentina.

ŞTIREA INIŢIALĂ - Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 23 decembrie 2021, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 775 de cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 81 decese dintre care 44 anterioare. Vom detalia datele în buletinul informativ de la ora 13.00..”, transmite  Grupul de Comunicare Strategică.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.