Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie şi procurorii fac, marţi, percheziţii la sediul Policlinicii 23 August din municipiul Buzău, unde funcţionează cabinetele de expertiză medicală din cadrul Casei de Pensii Buzău. Sunt vizate posibile infracţiuni de corupţie, mai multe persoane fiind duse la audieri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE: Direcţia Generală Anticorupţie a precizat, ăntr-un comunicat de presă, că au fost făcute cinci percheziţii, dintre care trei la sediul Policlinicii ”23 August “ Buzău, unde funcţionează cabinete de expertiză medicală a muncii din cadrul Casei Judeţene de Pensii Buzău.

”Sunt efectuate percheziţii la domiciliile unor cadre medicale şi asupra autovehiculelor utilizate de către acestea, în vederea probării activităţii infracţionale într-o cauză penală care vizează posibila săvârşire a infracţiunii de luare de mită de către medici specialişti de expertiză medicală a capacităţii de muncă, precum şi de către asistente medicale ce deservesc cabinetele de expertiză. În cauză există suspiciuni şi cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de dare de mită comise de persoanele care au oferit unor cadre medicale sume de bani şi diverse bunuri, cu ocazia prezentării la comisiile de expertiză a capacităţii de muncă şi în scopul stabilirii unui grad de invaliditate”, a transmis DGA.

De asemenea, se procedează la ridicarea de documente, înscrisuri, bunuri materiale şi sunt puse în executare mandate de aducere privind persoanele implicate în activitatea infracţională, cercetările fiind în desfăşurare.

ŞTIRE INIŢIALĂ: Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, marţi, anchetatorii au făcut percheziţii la sediul Policlinicii 23 August din municipiul Buzău, în incinta căreia funcţionează cabinetele de expertiză medicală din cadrul Casei Judeţene de Pensii Buzău, precum şi la domiciliile unor cadre medicale şi asupra autovehiculelor utilizate de către acestea.

Potrivit procurorilor, se are în vedere ”probarea activităţii infracţionale ce se circumscrie în sfera infracţiunilor de corupţie săvârşite de către medici specialişti de expertiză medicală a capacităţii de muncă, precum şi de către asistente medicale ce deservesc cabinetele de expertiză”.

Anchetatorii au ridicat documente, înscrisuri, bunuri materiale şi au fost puse în executare mandate de aducere privind persoanele implicate în activitatea infracţională.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.