Localităţile Dumbrăviţa, Ghiroda, Giroc şi Moşniţa Nouă intră în carantină din această noapte, de la ora 0:00 pentru următoarele 14 zile, după ce rata de infectare cu virsul SARS CoV-2 a crescut tot mai mult în ultima perioadă. Aceste localităţi se află lângă Timişoara şi au mai fost în carantină la sfârşitul anului trecut.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
UPDATE - ”În urma analizei de risc, în baza Hotărârii Comitetului Judeţean  pentru Situaţii de Urgenţă  Timiş, emisă la propunerea Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Timiş, în baza evaluării epidemiologice avizată de către Institutul Naţional de Sanănătate Publică, şeful Departamentului pentru Situaţii de urgenţă a emis  astăzi, 09.01.2021, ordinul de carantinare zonală, timp de 14 zile, pentru comunele Dumbrăviţa, Ghiroda, Giroc, Moşniţa Nouă din judeţul Timiş”, au transmis autorităţile.
 
Carantina  pentru cele patru comune din Judeţul  Timiş intră în vigoare în data de 10.01.2021, ora  00:00.
ŞTIREA INIŢIALĂ - Prefectura Timiş a anunţat sâmbătă că, având în vedere că, în ultimele 14 zile, rata de infectare/1000 de locuitori la nivelul judeţului Timiş a crescut, Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei a făcut o analiză, în urma căreia a reieşit că localităţile Giroc, Moşniţa Nouă, Dumbrăviţa şi Ghiroda au cea mai mare rată de infectare din judeţ. 
 
”În urma unei analize, Direcţia de Sănătate Publică a transmis Institutului Naţional de Sănătate Publică propunerea de carantinare a unităţilor administrativ-teritoriale Dumbrăviţa, Ghiroda (fără Giarmata Vii), Giroc şi Moşniţa Nouă (incluzând localităţile Moşniţa Veche şi Albina, dar excluzând localităţile Moşniţa Nouă, Urseni şi Rudicica)”, se arată în comunicatul Prefecturii.
 
În urma avizului favorabil carantinării dat de INSP, sâmbătă, la ora 12,30,  prefectul Liliana Oneţ a convocat şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă în cadrul căreia s-a votat instituirea măsurii de carantinare a celor patru unităţi administrativ teritoriale, pe o perioadă de 14 zile. Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a emis hotărâri pentru carantinarea celor patru unităţi administrativ-teritoriale.
 
Hotărârile vor fi transmise de urgenţă către Centrul Naţional de Coordonarea şi Conducere a Intervenţiei în vederea emiterii ordinelor şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă pentru instituirea carantinei în cele patru localităţi. Măsura de carantinare intră în vigoare de la data şi ora prevăzută în Ordinul şefului DSU.
 
Rata de infectare cu virusul SARS CoV-2 în Dumbrăviţa este 6,70 la o mie de locuitori, în Ghiroda - 6,40/1000 de locuitori, în Giroc - 7,82/1000 locuitori şi în Moşniţa Nouă - 6,65/1.000 locuitori.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.