Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că actorul Florin Busuioc a suferit un infarct masiv şi că acesta are parte de „cele mai bune îngrijiri la Spitalul din Craiova”, Pintea negând informaţiile apărute în spaţiul public potrivit cărora operaţia de montare a unui stent ar fi fost efectuată de un medic rezident. De asemenea, Pintea a negat că medicii nu puteau intra în sala de operaţie fără acordul şefului Secţiei de Cardiologie. Starea de sănătate a lui Florin Busuioc este gravă, dar stabilă, au anunţat reprezentaţii Spitalului Judeţean Craiova, el fiind internat în Clinica de Terapie Intensivă, unde este supravegheat de medici reanimatori şi cardiologi. Actorul Florin Busuioc a fost preluat, miercuri, de la Craiova de un elicopter SMURD şi transportat la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare "Prof.Dr. C.C. Iliescu" din Bucureşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE - Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Craiova, Cristiana Geornăneanu, a declarat, miercuri, pentru News.ro, că actorul Florin Busuioc, operat în unitatea medicală după ce a suferit un atac de cord masiv, a fost preluat de un elicopter SMURD. 

El este transferat la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare "Prof.Dr. C.C. Iliescu" din Bucureşti. 

Elicopterul va ajunge la Bucureşti în aproximativ o oră şi va ateriza la Detaşamentul de Pompieri Morarilor. 

UPDATE - Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, Cristiana Geormăneanu, a declarat miercuri, pentru News.ro, că Florin Busuioc a ajuns la Unitatea de Primire Urgenţe a unităţii medicale marţi seara, în stare gravă, în comă, după un stop cardiorespirator resuscitat de către echipajul SMURD, fiind diagnosticat cu infarct miocardic acut.

“În Unitatea de Primiri Urgenţe a ajuns cu stare gravă intubat şi ventilat mecanic, cu instabilitate hemodinamică. S-a confirmat diagnosticul de infarct miocardic acut şi în paralel cu stabilizarea pacientului a fost mobilizată urgent echipa de cardiologie intervenţională pentru continuarea protocolului terapeutic respectiv coronarografie şi stentare. S-a luat această decizie de către managerul spitalului întrucât medicul şef al clinicii de cardiologie nu a putut fi contactat”, a explicat purtătorul de cuvânt.

Cristiana Geormăneanu a precizat că Florin Busuioc fusese acceptat la Institutul CC Iliescu din Bucureşti, dar nu a putut fi transferat din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile. După operaţie, el a fost internat în stare gravă, dar stabilă în Clinica de Terapie Intensivă.

“Deşi pacientul fusese acceptat la institutul CC Iliescu din Bucureşti, acesta nu a putut fi transferat aerian din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. Intervenţia s-a desfăşurat în Centrul de Cardiologie Intervenţională şi Cardiochirugie Craiova în timp util, fără incidente, cu succes, ulterior pacientul fiind transferat în clinica de terapie intensivă a spitalului. În acest moment pacientul se află internat în clinica de terapie intensivă în stare gravă, dar stabilă. Este monitorizat permanent şi primeşte tratament complex de specialitate, fiind supravegheat de către medicii reanimatori şi cardiologi care au efectuat intervenţia”, a afirmat Cristiana Geormăneanu.

Purtătorul de cuvânt a precizat că intervenţia chirurgicală a fost făcută de o echipă formată dintr-un medic primar, unul specialist şi un medic rezident.

“A fost vorba de o echipă de specialişti formată din medic primar de cardiologie cu atestat de cardiologie intervenţională, un medic specialist cardiologie cu atestat european de electrofiziologie şi un medic rezident de ultimul an, cu specialitatea cardiologie. 

Primii doi medici sunt angajaţi ai Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă  Craiova, medicul rezident va participa la concursul de ocupare de  post ca medic specialist după ce îşi va finaliza rezidenţiatul”, a precizat purtătorul de cuvânt al unităţii medicale.

- Într-o intervenţie telefonică la Antena 3, ministrul Sănătăţii a spus că trei medici, între care un rezident, s-au aflat în sala de operaţie atunci când actorul Florin Busuioc a fost supus unei intervenii chirurgicale de montare a unui stent.

„Pacientul a beneficiat de intervenţia medicilor în momentul în care a fost nevoie, la timp, practic el a fost resuscitat de echipele SMURD, transportat la unitatea de primiri urgenţe, acolo i s-a făcut o procedură iniţială tromboliză iar apoi a fost stentat în 3 ore de la producere infarctului. A fost un infarct masiv. Medicul care a stentat este un medic primar, medicul rezident despre care se vorbeşte că ar fi făcut intervenţia a asistat la această procedură. De asemenea, în sală s-a mai aflat un medic electro-fziolog cu competenţe europene. Florin Busuioc a avut parte de cele mai bune îngrijiri şi are în continuare parte de cele mai bune îngrijiri la Spitalul din Craiova. E adevărat că şeful de Secţie Cardiologie nu a răspuns iniţial la telefon, era oricum destul de târziu, dar asta nu înseamnă că cineva nu şi-a făcut treaba” a sus Pintea.

Aceasta a explicat că nu s-a pus problema ca medicii să nu poată intra în sala de operaţie cu pacientul, ci că şeful Secţiei de Cardiologie din spital, medic intervenţionist, nu a răspuns la telefon şi a fost chemat alt medic intervenţioist de acasă.

„Există cardiologi intervenţionişti în multe spitale din ţară, dar nu suficienţi cât să acopere o gardă. Cinci, de exemplu, ar trebui să acopere o gardă. Aşa că se procedează la chemări de la domiciliu sau garda la domiciliu. Este o practică uzuală, inclusiv în străinătate. Prin urmare, a fost contactat şeful de secţie nu a răspuns la telefon şi atunci managerul l-a sunat pe următorul medic primar care a venit la spital şi a făcut intervenţia” a precizat Pintea.

Ministrul Sănătăţii a adăugat că se bucură pentru faptul că în sala de operaţie s-a aflat şi un medic rezident pentru că faptul că a asistat la intevenţie îl va ajuta în carieră.

Sorina Pintea a precizat că actorul va rămâne în continuare în spitalul din Craiova. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.