Autorităţile au transmis, marţi după-amiază, un mesaj RO-Alert privind posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian, în judeţele Iaşi, Vaslui şi Neamţ. ”Este o dronă care în momentul acesta vine dinspre Republica Moldova”, a declarat prefectul judeţului Iaşi, Costel Dolachi. Zborurile de pe Aeroportul Iaşi au fost suspendate.
UPDATE - Aeroportul Iaşi a suspendat temporar toate zborurile.
UPDATE - "Este o dronă care în momentul acesta vine dinspre Republica Moldova. Direcţia este undeva înspre sudul judeţului Iaşi sau nordul judeţului Vaslui. Situaţia este monitorizată", a declarat pentru News.ro prefectul de Iaşi, Costel Dolachi.
Mesajul RO-Alert a fost emis şi pentru judeţul Neamţ.
ŞTIREA INIŢIALĂ - "Există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Păstraţi-vă calmul! Adăpostiţi-vă în beciuri sau adăposturi de protecţie civilă. În lipsa unui adăpost, rămâneţi în interiorul casei, departe de geamuri şi pereţi exteriori", se arată în mesajul RO-Alert primit, marţi după-amiază, de persoanele aflate în municipiul Iaşi.
Acelaşi mesaj a fost transmis de IGSU şi în judeţul Vaslui.
Durata estimativă a alertei este de 90 de minute.




























