Sistemul de supraveghere radar a identificat şi urmărit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, traseul unei drone care a evoluat în spaţiul aerian naţional şi care a părăsit teritoriul naţional spre Ucraina, aceasta fiind monitorizată şi de două avioane F-16, anunţă Ministerul Apărării Naţionale (MApN). De asemenea, există indicii că bucăţi dintr-o dronă ar fi căzut într-o zonă nelocuită din Periprava, iar forţele MApN fac cercetări. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) solicită, în urma incidentului, respectarea normelor de drept internaţional, inclusiv a inviolabilităţii spaţiului aerian al României şi reiterează condamnarea puternicǎ a acestor atacuri ilegale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI MAE cere, după ce o dronă a intrat în spaţiul aerian românesc, respectarea normelor de drept internaţional, inclusiv a inviolabilităţii spaţiului aerian al României şi reiterează condamnarea puternicǎ a acestor atacuri ilegale
CITEȘTE ȘI UPDATE - Mesaj RO-Alert pentru Tulcea şi Constanţa privind riscul căderii unor obiecte din spaţiul aerian, în urma unui atac al Rusiei asupra Ucrainei/ Arafat: A da un mesaj noaptea pe un judeţ sau pe două judeţe întregi înseamă că a fost o motivare

Reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale au anunţat, duminică, faptul că forţele ruse au reluat seria de atacuri cu drone asupra unor obiective civile şi de infrastructură portuară din Ucraina, în dimineaţa zilei de 8 septembrie, în apropierea frontierei cu România.

Astfel, Centrul Naţional Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă privind instituirea măsurilor de alertare a populaţiei din judeţele Tulcea şi Constanţa, fiind transmise, la ora 2.20 respectiv ora 2.38, mesaje RO-Alert. 
Evenimente

15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
 
”Începând cu ora 2.25, două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Române au decolat de la Baza 86 Aeriană Borcea pentru monitorizarea situaţiei aeriene. În cursul acestor evenimente, a fost identificat şi urmărit de către sistemul de supraveghere radar traseul unei drone care a evoluat în spaţiul aerian naţional şi care a părăsit teritoriul naţional spre Ucraina. Situaţia evoluţiei acestei drone a fost monitorizată şi de cele două aeronave F-16, care au revenit în bază în jurul orei 4.08. Din datele disponibile la acest moment, a fost indicată probabilitatea existenţei unei zone de impact pe teritoriul naţional, într-o arie nelocuită, în proximitatea localităţii Periprava. Forţele Ministerului Apărării Naţionale execută, începând din această dimineaţă, cu mijloace aeriene şi cu echipe la sol, cercetări în zonă”, au transmis reprezentanţii MApN.
 
MApN a precizat că a informat şi informează în timp real structurile aliate cu privire la situaţiile generate de atacuri, rămânând în contact permanent cu acestea.
 
De asemenea, Ministerul Apărării Naţionale transmite ”un mesaj ferm de condamnare a acestor atacuri executate de Federaţia Rusă împotriva unor obiective şi elemente de infrastructură civilă ucrainene, care sunt nejustificate şi în gravă contradicţie cu normele de drept internaţional”.
 
Un mesaj RO-Alert a fost transmis, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pentru locuitorii din judeţele Tulcea şi Constanţa, avertizând asupra riscului căderii unor obiecte din spaţiul aerian, în urma unui atac al Federaţiei Ruse asupra Ucrainei, în apropierea graniţei cu România. Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, afirmă că astfel de mesaje de alertă se emit când se consideră că există un risc, oricât de mic, pentru ca populaţia să poată lua măsuri pentru a se proteja. ”A da un mesaj noaptea pe un judeţ sau pe două judeţe întregi înseamă că a fost o motivare”, arată el.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.