Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că începând de luni, 8 februarie, majoritatea copiilor merg fizic la şcoală, dar că vor fi scenarii diferenţiate în funcţie de numărul de îmbolnăviri de COVID din fiecare localitate. El a precizat că nu am scăpat de pandemie şi că este nevoie să continuăm să fim responsabili, dar putem constata că în ultimele săptămâni incidenţa bolii s-a redus un pic. Declaraţia a fost făcută după întâlnirea cu premierul, cu miniştrii Educaţiei şi Sănătăţii, cu şeful DSU Raed Arafat şi cu directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, iar preşedintele a precizat că decizia a fost luată în unanimitate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
 

UPDATE - Iohannis: Am decis că începând de luni majoritatea copiilor merg fizic la şcoală. Evident însă că trebuie să respectăm şi situaţia din fiecare localitate 

”Tocmai am finalizat o întâlnire la care au participat premierul, ministrul Educaţiei, ministrul Sănătăţii şi alţi experţi şi consilieri de la Adminsitraţia Prezidenţială. Am discutat ce se va întâmpla cu şcolile din România începând de săptămâna viitoare, când începe semestrul 2. Am început cu o analiză a contextului pandemic şi nu, nu am scăpat de pandemie, e important să respectăm măsurile în vigoare, dar putem să constatăm că în ultimele săptămâni incidenţa bolii s-a redus un pic. Avem ceva mai puţine persoane internate la ATI, avem ceva mai puţine persoane care se internează în spital în fiecare zi. Deci, cum spun experţii, trendul este descendent”, a afirmat preşedintele la începutul declaraţiei.

El a precizat că ”nu suntem singuri în Europa”, că marea majoritate a ţărilor din UE deschid şcolile, că în majoritatea statelor şcolile sunt deschise sau vor fi deschise progresiv, fiind doar 3 state care nu deschid şcolile.  

”În unanimitate am decis ca începând de luni, când începe semestrul ll, majoritatea copiilor merg fizic la şcoală. Evident însă că trebuie să respectăm şi situaţia din fiecare localitate şi pentru fiecare şcoală trebuie luate măsuri foarte stricte, fiindcă noi ne dorim ca şcoala să se desfăşoare în condiţii sigure şi pentru copii, şi pentru dascăli. În localităţile în care sunt puţine cazuri de COVID-19, în aşa-numitul scenariu verde, toţi copiii merg fizic la şcoală: şi grădiniţă, şi ciclu primar, gimnaziu şi liceu. În localităţile în care sunt ceva mai multe cazuri, aşa-numitul scenariu galben, acolo copiii de grădiniţă merg fizic la grădiniţă, clasele I-IV merg la şcoală şi din ciclul secundar merg doar copiii din clasa a VIII-a fizic la şcoală, fiindcă ei se pregătesc de examen, iar din liceu merg tinerii din clasa a XII-a care se pregătesc de Bacalaureat. În localităţile în care, din păcate, sunt destul de multe cazuri, care sunt în aşa-numitul scenariu roşu, merg fizic doar copiii la grădiniţă şi clasele I-IV la şcoală, restul făcând şcoala online. Deci în scenariul roşu merg cei mici fizic, iar clasele de la V până la a XII-a fac şcoala online. Iar în localităţile unde incidenţa e mai mare, localităţi care intră în carantină, în mod natural toată lumea stă acasă. Deci pe scurt, grădiniţele şi clasele I –IV vor funcţiona fizic peste tot, mai puţin localităţile care intră în carantină. Acolo unde sunt puţine cazuri de COVID-19 toţii copiii merg la şcoală, unde sunt ceva mai multe merg la şcoală cei mici şi clasele VIII-XII, iar unde sunt destul de multe cazuri, înainte să intre în carantină, merg doar cei mici grădiniţă, clasele I-IV, restul făcând şcoală online”, a anunţat preşedintele,

Iohannis a precizat că mai sunt multe detalii de clarificat - cum se verifică dacă un copil e bolnav sau nu, ce se face în acel caz, la câte cazuri se închide şcoala -  şi că toate aceste lucruri vor fi rapid clarificate printr-un ordin comun al MS şi Ministerului Educaţiei, care va fi pregătit azi şi mâine va fi dat publicităţii.

”În consecinţă, pregătiţi copiii pentru şcoală”, a conchis Klaus Iohannis.

UPDATE - „Presedintele României, Klaus Iohannis, va susţine o declaraţie de presă, la ora 17.00”, a transmis Administraţia Prezidenţială.
 
UPDATE - ”Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, va avea marţi, 2 februarie a.c., ora 15:00, la Palatul Cotroceni, o şedinţă de lucru la care vor participa Prim-ministrul României, Florin Cîţu, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, şi Directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, dr. Adriana Pistol”, a anunţat Administraţia Prezidenţială.
 
ŞTIREA INIŢIALĂ - Decizia privind deschiderea şcolilor după vacanţa intersemestrială va fi luată de preşedintele Klaus Iohannis împreună cu premierul Florin Cîţu, miniştrii Sănătăţii şi Educaţiei şi specialiştii din sistemul sanitar care deţin cele mai noi date referitoare la evoluţia pandemiei. 
 
În cazul în care se va reveni la şcoală decizia va fi descentralizată la nivelul fiecărei localităţi, în funcţie de incidenţa cumulată. 
 
Dacă rata infectării în ultimele 14 zile va fi sub 1,5 la mie, toţi elevii vor merge la şcoală, fiind aşa-numitul ”scenariu verde”. La o rată de infectare cuprinsă între 1,5 şi 3 la mie, scenariul galben, vor participa fizic la ore copiii de grădiniţă, copiii din ciclul primar, clasele I-IV, şi copiii din clasele terminale - VIII, XII. 
 
Dacă localitatea intră în scenariul roşu – o rată de infectare de peste 3 la mie – vor mai face cursuri ”faţă în faţă” copiii de grădiniţă şi de ciclu primar. 
 
La peste 6 la mie, orice localitate intră în carantină, iar toţi elevii trec la cursuri online. 
 
Încă din 14 ianuarie preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că decizia finală privind redeschiderea şcolilor va fi luată în 2 februarie. 
 
”În data de 2 februarie, înainte să înceapă şcoala, vom face tot împreună o reevaluare a situaţiei pandemice şi decizia finală - repet, decizia finală - va fi luată pe 2 februarie”, a anunţat atunci preşedintele, explicând foarte clar că decizia va ţine cont de evoluţia pandemiei. 
 
Preşedintele a explicat că îşi doreşte revenirea elevilor în bănci, dar acest lucru trebuie să se facă în siguranţă, atât pentru elevi, cât şi pentru personal. 
 
Premierul Florin Cîţu a afirmat, luni, că nu doreşte să se antepronunţe.
 
“Vom avea mâine toate informaţiile şi pe baza acestor informaţii vom lua decizia, nu pot să mă antepronunţ. Până mâine vom avea mai multe informaţii.  Din ce vedem, evoluţia este constantă, nu avem o îmbunătăţire fantatistcă de acum două săptămâni, dar nu avem nici o înrăutăţie, deci suntem pe un platou. Dacă până mâine apar şi alte informaţii, vom vedea ce decizie vom lua mâine împreună cu domnul preşedinte în ceea ce priveşte şcolile”, a anunţat Florin Cîţu.
 
Tor luni, întrebat dacă şcolile ar trebui sau nu să se redeschisă, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat: ”O să evit să mă pronunţ. Întrebaţi-mă altceva, vă rog”. 
 
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, în repetate rânduri, că există ”un interes major pentru redeschiderea şcolilor”, dar a precizat că apariţia noii tulpini de coronavirus impune mai multă prudenţă. 
 
Cîmpeanu, a anunţat, vineri, că 112.000 de angajaţi în sistemul de educaţie sunt programaţi pentru vaccinare, iar 19.000 s-au vaccinat deja, acestora adăugându-li-se şi 6.000 de medici vaccinaţi în prima etapă, care sunt şi cadre universitare. Numărul total al angajaţilor din învăţământ, preuniverstar şi universitar, este de 350.000. 
 
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) cere, în cazul redeschiderii şcolilor din 8 februarie, asigurarea echipamentelor şi a produselor de dezinfecţie în toate unităţile de învăţământ din întreaga ţară, vaccinarea personalului din educaţie cu prioritate, imediat ce va fi asigurat necesarul de doze de vaccin, stabilirea unei linii suport în cadrul unităţilor de învăţământ pentru elevii care întâmpină probleme în asimilarea cunoştinţelor la clasă şi asigurarea mijloacelor tehnice necesare pentru cadrele didactice şi elevii care vor continua şcoala online. 
 
”Atenţie mare la redeschiderea şcolilor! Nu ne permitem nicio greşeală; costul plătit ar putea fi sănătatea copiilor şi a colegilor noştri”, au transmis sindicaliştii. 
 
Grupul de Comunicare Strategică a anunţat luni 1.313 noi cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore, numărul total al îmbolnăvirilor fiind de 730.056. De la debutul pandemiei, 18.402 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.
 
Majoritatea judeţelor sunt în ”scenariul vrde”, cu o rată de infectare de sub 1,5 la mie, însă chiar şi în acestea există localităţi unde numărul infectărilor se menţine mare. Judeţele Alba, Botoşani, Braşov, Cluj, Ilfov, Maramureş, Sălaj, Satu Mare şi Suceava sunt în scenariul galben, la fel şi Capitala. Singurul judeţ în scenariul roşu este, potrivit datelor de luni, judeţul Timiş, cu o rată de infectare de 3,18 la mie. 
 
În plus, Ministerul Sănătăţii a anunţat, luni, confirmarea a încă două cazuri de infectare cu noua tulpină de coronavirus, numărul total ajungând la 20. 
 
 
 
 
 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.