Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunţat, vineri, că a fost simplificată procedura acordării şomajului tehnic, după ce la la Guvern şi Ministerul Muncii s-au primit zeci de mii de mesaje de la angajatori şi angajaţi. Potrivit ministrului, se depun mai puţine hârtii, iar perioada după care se fac primele plăţi a fost redusă de la 30 de zile la 15 zile.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE: Violeta Alexandru a precizat că au fost incluse prevederi şi cu privire la plata sportivilor, având în vedere că activitatea cluburilor sportive este afectată de către pandemia de coronavirus. 

“Fiecare sportiv care în acest moment are dificultăţi în plata sportivilor angajaţi pe bază de contracte individuale de muncă, fiecare club se va prezenta la sediul AJOFM de unde îşi are sediul social, iar dacă sportivii sunt încadraţi la cluburile sportive prin contracte de activitate sportivă, clubul se va adresa AJPIS, pe baza unui tabel, pe baza unei solicitari la care ataşază un tabel cu câtea informaţii despre sportivii pe care doreşte să îi plătească prin fondurile puse la dispoziţie de către Guvern”, a spus ministrul Muncii.
 
Violeta Alexandru a spus că ordonanţa clarifică şi situaţia în care o persoană care are mai multe contracte dintre care toate suspendate, poate opta pentru acel contract pe care vrea să îl includă în şomajul tehnic şi care îl avantajează mai mult, dar dacă are mai multe contracte şi unul este activ, atunci va beneficia de fonduri aferente şomajului tehnic doar pentru acesta. 
 
Ministrul Muncii a mai transmis că au fost incluse prevederi ca o femeie aflată în concediu de creştere a copilului să îşi continue concediul pe perioada reglementată de decretul stării de urgenţă şi au fost asigurate fondurile pentru acoperirea stimulentului de inserţie pentru acele femei care doresc să revină în activitate mai devreme. 
 
O altă măsură luată a fost legată de creşe. 
 
“Pentru că din punct de vedere juridic creşele nu sunt unităţi de învăţământ, ele nefiind beneficiare ale prevederii pe care ministrul Educaţiei a anunţat-o şi anume închiderea unităţilor de învăţământ pe perioada epidemiei, pe perioada aferentă decretului, prin Ordonanţa de Urgenţă de aseară, am solicitat Guvernului să includem şi creşele între acele unităţi cu privire la care se suspendă activitatea astfel încât părinţii copiilor având copii la creşă să poată beneficia de cadrul legal astăzi în vigoare care le permite să rămână acasă, unul dintre dânşii, să îşi îngrijească copilul, beneficiind de o indemnizaţie  pentru a putea rămâne la domiciliu”, a spus Violeta Alexandru.
 
Ea a precizat că a solicitat suspendarea executării silite pentru pensiile aflate în această situaţie. 
 
De asemenea, ministrul a mai transmis că ajutorul de deces poate fi solicitat online. 
 
Şeful Cancelarului premierului, Ionel Dancă, a explicat că toţi angajatorii care au aplicat măsura suspendării temporare a contractelor individuale de muncă în urma epidemiei de coronavirus se califică pentru a primi şomajul tehnic, această facilitate fiind valabilă doar pe perioada stării de urgenţă.  
 
“Facilitatea se acordă pentru contractele pe perioada stării de urgenţă, pentru zilele aferente perioadei stării de urgenţă. Astfel, contractele de muncă suspendate în luna martie vor putea fi decontate, ajutorul de şomaj tehnic va fi decontat de stat pentru numărul de zile aferente perioadei stării de urgenţă, respectiv de la 16 martie la 31 martie”, a spus Ionel Dancă.
 
El a precizat că acele contracte suspendate înainte de intrarea în starea de urgenţă vor avea posibilitatea să deconteze ajutorul de şomaj tehnic parţial doar în această perioadă a stării de urgenţă. 
 
Dancă a precizat şi care este procedura pentru a fi primit şomajul tehnic. 
 
“În primele zile ale lunii aprilie se vor depune documentele solicitate şi aici procedura este foarte simplificată, o declaraţie pe propria răspundere din partea angajatorului, însoţită de o listă cu angajaţii, cu contractele de muncă individuale suspendate. În termen de 15 zile de la depunerea documentelor, Ministerul Muncii, ANOFM face plata către angajatori. Angajatorii au obligaţia ca în trei zile de la primirea acestei indemnizaţii să facă plata către angajaţi”, a spus şeful Cancelariei premierului.
 
El a explicat şi ce se întâmplă cu alte forme de angajare. 
 
“Avem categoria alţi profesionişti prevăzută în ordonanta de urgenţă care include toate formele de prestaţii economice, în baza unor autorizaţii de persoană fizică autorizată, întreprindere individuală şi alte forme de derulare a activităţii. Pentru aceste persoane, indemnizaţia fixă este de 75% din salariul mediu brut pe economie. În cazul contractelor individuale de muncă, indemnizaţia este de 75% din salariul de bază, nu mai mult de  75% din salariul mediu pe economie. Pentru cei care au alte forme de prestare a activităţilor economice, se acordă o indemnizaţie fixă, de 75% din salariul mediu pe economie”, a mai spus Dancă.
 
El a declarat că în cazul în care un angajat are un salariu pentru care 75% din salariul de bază e mai mare decât 75% din salariul mediu pe economie, atunci angajatorul are posibilitatea să acorde suplimentar faţă de indemnizaţia acordată de stat, diferenţa până la 75% din salariul de bază. 
 
El a menţionat că a fost inclusă o prevedere specială pentru persoanele care desfăşoară activităţi şi câştigă venituri exclusive în baza unor contracte de drepturi de autor şi aceştia beneficiază de o indemnizaţia de 75% din salariul mediu pe economie pentru perioada aferentă stării de urgenţă. 
 
Ionel Dancă a menţionat că au fost eliminate unele prevederi anunţate iniţial. 
 
“A fost eliminată prevederea cu privire la scăderea încasărilor cu 25% în luna martie faţă de media lunilor ianuarie, februarie şi de asemenea, a fost eliminată restricţia privind numărul de angajaţi pentru care se solicită această indemnizaţie care era limitată la 75% dintre angajaţi. În acest moment, facilitatea se extinde pentru toţi angajaţii care au fost afectaţi de efectele epidemiei cu coronavirus şi nu există o limită de scădere a încasărilor sau veniturilor în baza cărora să fie eligibili pentru a solicita acest ajutor. Cerinţa este o declaraţie pe propria răspundere că angajatorul a fost afectat de efectele epidemiei cu coronavirus, iar această declaraţie pe propria răspundere va fi verificată ulterior depunerii documentelor, ulterior efectuării plăţilor. Plata nu este condiţionată de efectuarea acestui control pe perioada stării de urgenţă”, a spus Dancă. 
 
El a menţionat şi care sunt categorii mari care beneficiază de ajutorul de şomaj.
 
“Sunt două categorii mari de beneficiari: cei cu contracte individuale de muncă, angajatorul depune documentele la ANOFM, la structurile judeţene, pentru cei care nu au contracte individuale de muncă, respectiv persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi alte categorii profesionale, depun documentele individual la structurile teritoriale ale Agenţiei de Naţionale pentru Plăţi şi Intervenţii Sociale”, a explicat Dancă. 
 
Violeta Alexandru a mai transmis că guvernanţii au încredere în români.  
 
“Având în vedere situaţia grea prin care trecem cu toţii, aceste reglementări au plecat de la următoarea premisă: avem totală încredere în români. Faptul că am simplificat procedurile, înseamnă că avem încredere în angajatori, respectiv în persoanele fizice autorizate, în persoanele care desfăşoară activităţi pe alte forme de muncă legale că ceea ce ne vor declara dânşii corespunde cu realitatea. Declaraţia pe proprie răspundere vă arată că guvernul pleacă de la premisa de încredere faţă de toţi cei care vor solicita fonduri guvernamentale. Nu trebuie să plătească nimeni din propriile resurse, urmând să le deconteze de la ANOFM, dacă este angajator cu angajaţi pe contracte individuale de muncă, respectiv de la ANPIS, dacă lucrează în alte forme contractuale, nu trebuie să plătească de la dânşii urmând să primească fondurile înapoi. Procedura este că depun aceste documente la începutul lunii aprilie pentru perioada din luna martie acoperită de decret şi vor primi în cel mai scurt timp banii”, a explicat ministrul Muncii. 
 
Alexandru a menţionat că nu vor fi făcute verificări în această perioadă.
 
“Nu vom face verificări în această perioadă, de aceea insist pe componenta de încredere pe care o avem în români. Eventuale verificări se vor face ulterior pe baza unui eşantion pe care îl avem în vedere, dar după ce depăşim această perioadă critică. Avem încredere că informaţiile pe care ni le daţi sunt informaţii corecte, sunt informaţii care reflectă realitatea pentru că şi unii şi alţii trecem printr o perioadă în care trebuie să ne ajutăm reciproc în condiţii de corectitudine”, a precizat ministrul Muncii.

ŞTIRE INIŢIALĂ: ”Am simplificat procedura de acces la aceste fonduri”, a anunat, vineri, Violeta Alexandru, referindu-se la şomajul tehnic.

Potrivit ministrului, pot beneficia de aceste fonduri companiile a căror activitate este afectată, pe baza unei cereri, însoţită de o declaraţie şi lista angajaţilor.
Documentele se depun la AJOFM-uri, inclusiv online.

De asemenea, s-a redus perioada până la virarea banilor.

”În maxim 15 zile – 30 de zile prevederea iniţială – agenţiile judeţene vor efectua plăţile pentru firme”, a mai spus Violeta Alexandru.

Potrivit acesteia, angajatorii nu trebuie să avanseze de la ei plăţile pentru şomajul tehnic, acestea urmând a fi făcute de la AJOFM.

La maxim 3 zile de la primirea banilor de la AJOFM, angajatorul trebuie să-i vireze angajaţilor. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.