Ministrul de Interne, Lucian Bode, a anunţat, joi, că Guvernul a aprobat proiectul de hotărâre care vizează reorganizarea Academiei de Poliţie, urmând ca studiile la nivel licenţă să se desfăşoare în cadrul a două facultăţi: cea de Poliţie şi cea de Pompieri. "Reorganizarea Academiei de Poliţie vizează desfiinţarea celor două şcoli doctorale care, din păcate, au adus mari prejudicii de imagine instituţiei", a adăugat Bode. La rândul său, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a afirmat că Academia de Poliţie urmează să intre în evaluare instituţională de către ARACIS.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Reorganizarea Academiei de Poliţie «Alexandru Ioan Cuza» reprezintă un pilon fundamental al procesului de reformă al MAI. Am aprobat astăzi în şedinţa de Guvern proiectul de hotărâre privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Poliţie «Alexandru Ioan Cuza» din cadrul MAI. (...) În contextul acumulării în ultimii ani a unor probleme legate de funcţionarea Academiei de Poliţie, îndeosebi din perspectiva corpului profesoral şi a eficienţei pregătirii corpului poliţienesc, am decis reorganizarea Academiei de Poliţie pornind de la câteva aspecte fundamentale: în primul rând nevoia stringentă de profesionalizare a cadrelor MAI, în al doilea rând diminuarea deficitului de profesionişti la nivelul structurilor MAI. Ne-am propus prin acest demers să restabilim deopotrivă moralitatea şi etica academică profesională în ideea că studenţii care ies de pe băncile Academiei de Poliţie să fie bine pregătiţi profesional şi cu o înaltă ţinută morală", a afirmat Lucian Bode, joi, după şedinţa de Guvern.

El a arătat că este vizată formarea iniţială a ofiţerilor pentru structurile MAI, prin intermediul studiilor de licenţă în cadrul a două facultăţi: cea de Poliţie şi cea de Pompieri.

"Facultatea de Poliţie va fi produsul reorganizării anterioarelor facultăţi de Poliţie, de Jandarmi, Poliţie de Frontieră şi cea de Ştiinţe Juridice şi Administrative. În urma adoptării HG de reorganizare, se reduc practic, pentru început, o serie de funcţii de conducere, de exemplu patru funcţii de decan", a menţionat Bode.

Bode a adăugat că formarea continuă va fi asigurată prin masterate profesionale, destinate doar absolvenţilor de studii universitate de nivel licenţă.

"Fac precizarea că baza legală pentru acordarea gradelor de ofiţer absolvenţilor de masterate profesionale nu există în prezent, dar vom opera modificări la Legea 360/2002 şi HG este doar un pas, definitivarea cadrului normativ se va face prin modificarea legii, modificarea statului poliţistului", a explicat el.

Potrivit ministrului, se are în vedere reducerea deficitului de personal înalt specializat.

"Reorganizarea vizează şi asigurarea formării profesionale continue non-universitare, prin coordonarea metodologică, didactică şi curriculară de către Academia de Poliţie a celorlalte strucutri ale MAI cu atribuţii în formarea continuă non-universitară", a completat Lucian Bode.

El a explicat că va avea loc modernizarea programelor de pregătire academică şi profesională.

"Reorganizarea prevede o lărgire a sferei de recrutare a corpului universitar. De asemenea, reorganizarea Academiei de Poliţie vizează desfiinţarea celor două şcoli doctorale care, din păcate, au adus mari prejudicii de imagine instituţiei. Totodată, proiectul de HG prevede desfiinţarea Facultăţii de Arhivistică; asta nu înseamnă că Academia de Poliţie nu va fi interesată pe viitor de această categorie profesională, ci dimpotrivă, intenţionăm să organizăm studii post-universitare pentru formarea de arhivişti cu profunde competenţe în domeniu", a susţinut ministrul de Interne.

El a precizat că programele de studii curente vor continua până la finalizare, în cadrul Facultăţii de Poliţie nou înfinţate.

Potrivit sursei citate, numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi în acest an este de 740 la Facultatea de Poliţie, învăţământ la zi, respectiv 150 învăţământ la distanţă şi cu frecvenţă redusă. La Facultatea de Pompieri au fost aprobate 50 de locuri.

"Fac această precizare pentru că (...) reducerea deficitului de resurse umane în cadrul structurilor MAI poate fi realizată şi prin creşterea numărului de locuri la Academia de Poliţie", a subliniat el.

El a menţionat că este cunoscut deja calendarul de admitere.

"Aş vrea să transmit un mesaj către conducerea Academiei de Poliţei întrucât unele perioade de concurs aşa cum au fost anunţate pot genera dificultăţi în susţinerea probelor, cred că este necesar ca Senatul universitar să analizeze posibilitatea de a ajusta calendarul de admitere pentru unele probe de concurs, nu de alta, dar am văzut că ar fi programate unele probe de concurs în data de 15 august, de Sfântă Mărie Mare", a arătat Bode.

El a menţionat că ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a fost co-iniţiator al proiectului.

"Practic, la nivel de licenţă din şase facultăţi rămân două, Facultatea de Arhivistică va intra în lichidare, următorii doi ani va mai şcolariza în lichidare. La nivel de master, pe modelul european, va susţine masteratul profesional. Asta va ridica semnificativ nivelul de pregătire al ofiţerilor de poliţie", a explicat Sorin Cîmpeanu, în aceeaşi conferinţă de presă.

El a adăugat că vor intra în lichidare Şcoala doctorală de Drept, înfiinţată în 1997, şi Şcoala doctorală de Ordine şi Siguranţă Publică, înfiinţată în 2002.

Cîmpeanu a precizat că Academia dePoliţie va intra lunile următoare în evaluarea instituţională făcută de ARACIS, întrucât au trecut cinci ani de la cea mai recentă astfel de evaluare.

Anterior, Ministerul Afacerilor Interne a supus dezbaterii publice un proiect care prevede reorganizarea Academiei de Poliţie. Proiectul propune eliminarea studiilor doctorale din cadrul instituţiei şi desfiinţarea Facultăţii de Arhivistică.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.