Un număr de 22 de percheziţii au loc joi în Braşov, Harghita şi Iaşi, inclusiv la patru instituţii publice, într-un dosar de corupţie instrumentat de DNA Braşov. Printre instituţiile la care au loc percheziţii se numără Biroul Operaţiuni Speciale Braşov şi Spitalul Miercurea Ciuc.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE - La Braşov, percheziţiile sunt la sediul Biroul Operaţiuni Speciale, fiind vizaţi conducerea şi un ofiţer. De asemenea, alte percheziţii au loc la Spitalul Miercurea Ciuc şi la domiciliul managerului, susţin surse din anchetă.

ŞTIREA INIŢIALĂ - ”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Braşov efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, săvârşite în perioada decembrie 2019 - prezent”,precizează DNA.

În cursul zilei de joi, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, au loc percheziţii domiciliare în 22 de locaţii situate pe raza judeţelor: Braşov, Harghita şi Iaşi, din care patru sunt instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice şi sediile unor societăţi comerciale.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Direcţie Generale Anticorupţie şi a Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.