Cursurile şcolare se desfăşoară online, marţi, în opt unităţi de învăţământ din judeţele Gorj, Vâlcea, Dolj, Dâmboviţa şi Iaşi, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.
UPDATE - Potrivit Ministerului Educaţiei, cursurile se desfăşoară online şi într-o unitate de învăţământ din judeţul Iaşi, informaţia fiind comunicată ministerului după ora 14:00.
ŞTIREA INIŢIALĂ - Reprezentanţii Ministerului Educaţiei au informat că, potrivit informaţiilor furnizate de inspectoratele şcolare judeţene (ora de referinţă: 12.00), programul şcolar a fost afectat, marţi, de condiţiile meteorologice nefavorabile în 7 unităţi de învăţământ din 4 judeţe (3 - în judeţul Gorj, 2 - în judeţul Vâlcea, respectiv câte una în judeţele Dolj şi Dâmboviţa).
În toate aceste şcoli, cursurile se desfăşoară online, au precizat aceştia.




























