Obligativitatea izolării va fi eliminată pentru persoanele care vin din Austria, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croaţia, Confederaţia Elveţiană, Germania, Grecia, Islanda, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Malta, Norvegia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria, începând cu data de 15 iunie, a decis sămbătă Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, De asemenea, legăturile aeriene cu aceste destinaţii vor fi reluate de la aceeaşi dată.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
UPDATE - Ministrul Transporturlor Lucian Bode a precizat la Digi 24 că în ceea ce priveşte cele nouă state către care zborurile sunt în continuare suspendate - printre care Belgia, Franţa, Italia, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord; Olanda, Spania şi Turcia –  intrarea şi ieşirea din aceste ţări nu este interzisă, pe orice altă cale exceptând cea aeriană, însă cetăţenii trebuie să se supună regulilor de izolare la intrarea în aceste ţări, dar la revenirea din aceste state în România. 
„Nu este interzis să te deplasezi către şi dinspre ţările respective, o poţi face respectând aceste reguli, deocamdată aceste state sunt în zona cu coeficient peste 5 şi au propriile reguli” a afirmat Bode. 
El a adus clarificări şi cu privire la românii care s-ar putea deplasa cu avionul în ţări cu număr mare de infectări, folosind legături aeriene din alte state. 
„Există o  evidenţă foarte clară, trasabilitatea poate fi urmărită în fiecare moment. Prin instituţiile statului român ştim în orice moment care este traseul pe care un cetăţean l-a urmat. Eu recomand tuturor cetăţenilor care doresc să zboare către aceste destinaţii să ia cunoştinţă despre măsurile pe care România le impune în privinţa acestor state şi, foarte important, de măsurile pe care statul respectiv le impune celor care ajung pe teritoriul său” a menţionat Lucian Bode. 
Acesta a amintit că, spre exemplu din România se poate circula în Franţa, dar că cei ajung acolo trebuie să se supună regulilor de izolare, la fel şi la revenirea în România.
Ministrul  Transporturilor a declarat de asemenea că, în condiţiile în care numărul de cazuri din cele 17 state spre şi dinspre care se vor relua zborurile din 15 iunie „evoluează nefericit, INSP informează CNSU şi CNSU va acţiona în consecinţă” 
El a adăugat că în fiecare zi de luni lista ţărilor spre şi dinspre care se reia transportul aerian va fi actualizată. 
„Noi, în CNSU, ne vom întruni cel puţin săptămânal şi vom lua  discuţie această listă. Eu, pentru binele industriei aeriene din România, îmi doresc să eliminăm din această listă toate cele 9 state care au mai rămas pentru că în acest moment industria de transport aerian este grav afectată, aeroporturile sunt grav afectate, companiile aeriene de asemenea au suferit pierderi foarte mari mi-aş dori ca în câteva săptămâni, respectând măsurile de siguranţă să putem zbura către toate cele 12 destinaţii pentru care zborurile au fost suspendate prin Hotărârea de Guvern din luna mai” a mai declarat ministrul Transporturilor.
 
ŞTIREA INIŢIALĂ - ”În baza propunerii Institutului Naţional de Sănătate Publică, se aprobă, începând cu data de 15.06.2020 ora 00:00, eliminarea măsurilor de carantină/izolare la locuinţă/locaţia declarată de persoana în cauză, împreună cu colocatarii, inclusiv familia/aparţinătorii, după caz, pentru persoanele asimptomatice care vin în România din următoarele ţări: Austria, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croaţia, Confederaţia Elveţiană, Germania, Grecia, Islanda, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Malta, Norvegia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria. (2) Lista cu ţările care fac obiectul prevederilor de la alin.(1) se publică de Institutul Naţional de Sănătate Publică pe site-ul www.insp.gov.ro ”, se arată în decizia adoptată sâmbătă de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU)
De asemenea., zborurile către aceste ţări se vor relua în condiţiile stabilite de HG 394/2020 privind declararea stării de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de  COVID -19, cu modificările şi completările ulterioare.  
 
 Lista cu ţările pentru care se aplică eliminarea măsurilor de carantină/izolare, se actualizează săptămânal de către Institutul Naţional de Sănătate Publică, în fiecare zi de luni până la ora 16:00, în vederea introducerii în listă a unor noi ţări. 
Lista actualizată va intra în vigoare la 24 ore de la momentul aprobării acesteia de către CNSU.  
”Situaţia epidemiologică din ţările pentru care se aplică eliminarea măsurilor de carantină/izolare la locuinţă/locaţia declarată, se monitorizează de către Institutul Naţional de Sănătate Publică, care, în cazul unei evoluţii nefavorabile susţinută pe o perioada de 14 zile, va propune CNSU eliminarea acestora din listă”, prevede hotărârea.. 
Decizia va fi comunicată tuturor componentelor Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, pentru punere în aplicare prin ordine şi acte administrative ale conducătorilor acestora.   
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.