Drumul naţional 73A este blocat, duminică, la orele prânzului, între Predeal şi Râşnov, în urma unui accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme. Primele date de la faţa locului arată că două persoane au nevoie de îngrijiri medicale. Circulaţia a fost reluată, după mai bine de o oră, însă este aglomeraţie pe ambele sensuri de mers, precizează Centrul Infotrafic din IGPR.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
UPDATE - Circulaţia rutieră a fost reluată pe DN 73A, la kilometrul 12+800 metri, între Pârâul Rece şi Râşnov, judeţul Braşov, unde s-a produs un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, soldat cu două victime, transportate la spital. Valorile de trafic sunt ridicate pe ambele sensuri de mers, transmite Centrul Infotrafic din IGPR.
ŞTIREA INIŢIALĂ - „În accident au fost implicate trei autovehicule, iar în urma coliziunii dintre acestea două persoane, ocupante în vehicule, beneficiază de evaluare medicală. La faţa locului sunt prezente echipaje ale Poliţiei Rutiere şi Serviciului Criminalistic care efectuează cercetări pentru lămurirea împrejurărilor şi condiţiilor în care s-a produs accidentul”, transmit reprezentanţii Poliţiei judeţene Braşov. 
La ora transmiterii acestei ştiri traficul în zona accidentului este oprit. Poliţia anunţă că circulaţia va fi reluată după finalizarea cercetării şi îndepărtarea vehiculelor avariate de pe carosabil.
Poliţia Rutieră Braşov recomandă şoferilor să dea dovadă prudenţă în condus, să adapteze viteza la condiţiile de drum şi să respecte dispoziţiile poliţiştilor rutieri prezenţi în zonă.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.