Un bărbat suspectat că a distrus patru autoturisme, la Palatul Parlamentului, vopsindu-le cu spray, este audiat de poliţiştii din Bucureşti. Ministerul Afacerilor Interne (MAI) anunţă că, în urma incidentelor de marţi, se fac cercetări şi pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice şi violarea sediului profesional, iar din anchetă a reieşit că 14 persoane de la organizaţii autointitulate civice şi de la un grup parlamentar s-au erijat în organizatori ai manifestării, fiind date sancţiuni de 140.000 de lei. Liderul AUR, George Simion, afirmă că bărbatul audiat este funcţionar vamal şi nu este membru al AUR. Corpul de Control al MAI verifică modul în care a acţionat Jandarmeria la protestul de la Palatul Parlamentului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE - George Simion a afirmat, la Antena 3, că ştia despre faptul că bărbatul este în custodia Poliţiei, că acesta este agent vamal şi susţine că nu este membru AUR. El a arătat că ştie identitatea bărbatului.

"Nu e membru AUR", a precizat George Simion.
 
Întrebat de unde ştie acest lucru, Simion a răspuns: "Că am verificat".
 
"Nu putem să-i dăm numele, nu?", a adăugat liderul AUR. 
 
Întrebat cum a aflat despre faptul că bărbatul este în custodia autorităţilor, George Simion a răspuns: "de la Direcţia Afaceri interne care ne-a arătat imagini, ţi-am spus, uite, că nu e membru AUR". 
 
"Dvs aveţi impresia că oamenii aceştia sunt pleava societăţii? Aşa a venit un parlamentar PSD la noi: du-te, Simion, la proştii tăi! Adică cei care manifestau erau proşti”, a adăugat George Simion.
 
ŞTIREA INIŢIALĂ - Reprezentanţii MAI au precizat, marţi seară, în urma incidentelor de la Palatul Parlamentului, că patru autovehicule fac obiectul verificărilor, în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de distrugere, iar doi dintre proprietarii autovehiculelor au depus plângere prealabilă, conform prevederilor legale în vigoare.

"La acest moment, la sediul unei secţii de poliţie din Capitală, se află, la audieri, un bărbat, de 50 de ani, bănuit de săvârşirea infracţiunii de distrugere, asupra celor 4 autovehicule, prin pulverizarea cu vopsea. Cel în cauză a fost depistat de jandarmi, pe Bulevardul Libertăţii, din municipiul Bucureşti, iar în urma controlului corporal şi al bagajelor, asupra acestuia au fost găsite mai multe obiecte cu valoare probatorie în cauză, printre care o mască de gaze militară, două cartuşe filtrante, un briceag multifuncţional, seringi sigilate, precum şi o staţie de emisie-recepţie", a arătat sursa citată.

Potrivit MAI, bărbatul este cercetat şi pentru infracţiunea prevăzută de articolul 372 din Noul Cod Penal, respectiv "Portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase".

"În paralel, cu privire la evenimentul de astăzi, sunt cercetate alte două infracţiuni, respectiv tulburarea ordinii şi liniştii publice şi violarea sediului profesional. Până în prezent, din verificările efectuate, a reieşit că 14 persoane, din cadrul a 6 organizaţii, autointitulate civice, respectiv din cadrul unui grup parlamentar, s-au erijat în organizatori ai manifestării publice neautorizate, fapt pentru care au fost aplicate acestora 14 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 140.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 60/1991, privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice", a transmis MAI.

De asemenea, au fost identificate alte 167 de persoane participante la manifestarea publică şi s-au aplicat 58 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 34.300 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 55/2020, Legii nr. 60/1991 şi Legii nr. 61/1991. Activităţile de identificare şi sancţionare a participanţilor continuă.

"Menţionăm că pentru clarificarea tuturor aspectelor referitoare la evenimentul în cauză, ministrul afacerilor interne, Lucian Bode, a dispus Corpului de Control al M.A.I. să efectueze, de urgenţă, verificări cu privire la modul de organizare a dispozitivului care a acţionat, astăzi, în timpul manifestării publice neautorizate, de la Palatul Parlamentului. Precizăm, totodată, că datele sunt în dinamică, urmând ca la finalizarea tuturor verificărilor, rezultatele finale şi măsurile dispuse să fie făcute publice", a menţionat sursa citată.

Mai multe autoturisme au fost vandalizate, în curtea Parlamentului, acolo unde protestatarii au reuşit să intre în curte şi au desenat cu spray pe caroseriile maşinilor diferite mesaje, precum ”Hoţi” şi ”Asasini!”. În parcare erau autoturisme atât ale angajaţilor din instituţie cât şi ale parlamentarilor.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.