Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunţat că de joi va începe distribuirea primelor teste rapide antigen în Unităţile de Primiri Urgenţe şi Camerele de Primiri Urgenţe ale spitalelor, acestea urmând a da rezultate în 15 minute. Arafat a explicat că la nivel european este luată în calcul posibilitatea ca testele rapide antigen să devină instrument de diagnosticare, iar în cazul în care acestea arată prezenţa bolii să nu mai fie nevoie de confirmarea prin test PCR. Arafat a afirmat că a scăzut numărul testelor PCR făcute la cerere, întrucât unele persoane şi-au cumpărat teste rapide pentru a se testa singure. "Unde au scăzut testele, mai mult este partea de teste la cerere. Partea de testare a simptomaticilor, a persoanelor care trebuie sa fie testate, asta nu are cum să scadă pentru că dacă eşti simptomatic, ai nevoie de test", a spus el.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"De mâine începem distribuirea primelor 300.000 de teste rapide de antigen la nivel naţional din cele trei milioane care s-au contractat. Săptămâna viitoare vom distribui încă o tranşă. Asta înseamnă că la nivel de servicii de urgenţă, camere de gardă, spitale, poate chiar la nivelul serviciilor de ambulanţă o să începem să dăm aceste teste, posibilitatea de a testa şi de a obţine un rezultat rapid va fi mult mai mare. Deci testarea va fi mai intensă, mai frecventă, poate şi mult mai mare decât să recoltezi şi aştepţi PCR-ul”, a declarat Raed Arafat, miercuri seară, la Digi 24.
 
El a precizat că există "o structură logistică de repartiţie” a acestor teste, precizând că primele 300.000 de teste, care fac parte din stocul strategic, vor fi distribuite până sâmbătă. Raed Arafat a spus că nu vor fi testate cu testele rapide antigen decât persoanele care prezintă simptome. 
 
"Nu testăm asimptomatici. (...) Săptămâna viitoare, din ce am discutat cu domnul ministru Tătaru, vom începe să dăm şi serviciilor de ambulanţă, şi atunci când te duci la un suspect, la un simptomatic, atunci da, poţi să faci testul. Deci să înţeleagă lumea: nu vom face teste la cerere, la telefon, să vină ambulanţa să mă testeze. Exclus. Dacă ne chemi şi vedem că nu ai simptome, nu te testăm, pentru că asta înseamnă că pui sistemul de urgenţă sub presiune”, a explicat şeful DSU.
 
Raed Arafat a mai spus că există, la nivel european, discuţii ale specialiştilor în care se ia în calcul ipoteza ca testele rapide să fie folosite ca instrument de diagnosticare, fără a mai fi nevoie de confirmarea prin test PCR.
 
"Din ce ştim sunt discuţii la nivelul Comisiei Europene, la nivelul specialiştilor, de a recunoaşte testul de antigen rapid ca egal cu testul PCR şi să nu mai trebuiască să confirmi, ceea ce va face lucrul şi mai uşor”, a adăugat Arafat.
 
El a oferit şi o explicaţie pentru scăderea numărului de teste făcute.
 
"Ca să clarificăm: nu m-am ocupat de politica testărior sau de teste, dar pot să vă spun anumite aspecte. Unde au scăzut testele, mai mult este partea de teste la cerere. Partea de teste a simptomaticilor, a persoanelor care trebuie sa fie testate, asta nu are cum să scadă, pentru că dacă eşti simptomatic, ai nevoie de test. Între timp au apărut testele rapide. Clar că unele persoane, din ce ştim, achiziţionează teste rapide şi se testează singuri. Ştim încă că unii care achiziţionează teste rapide şi văd că iese pozitiv, unii se izolează la domiciliu - sperăm că se izolează la domiciliu -, dar nu anunţă acest lucru decât dacă apar simptome", a afirmat Arafat.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.