Angajaţi ai producătorului de aluminiu Alro Slatina vor protesta, joi după-amiază, în faţa sediului Prefecturii Olt, faţă de închiderea unor activităţi din cadrul companiei, pe fondul creşterii preţului energiei, sindicaliştii cerând Guvernului să se "implice de urgenţă în stoparea închiderii SC Alro SA Slatina, în identificarea şi adoptarea de măsuri care să protejeze economia în contextul evoluţiei preţurilor la energie". Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunţat că Alro Slatina va avea sprijinul său, menţionând că s-a întâlnit cu liderii sindicali pentru a le transmite că îi va sprijini să reia producţia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE - "Alro Slatina va avea parte de sprijinul meu! Astăzi am avut o întâlnire cu liderii sindicatului Liber Alro, Sindicatul Prelucrarea Aluminiului şi Sindicatul Alroproduct pentru a le transmite că îi voi sprijini să reia producţia. Totodată, alături de colegii din Guvern la sfârşitul anului am modificat cadrul legislativ cu privire la posibilitatea încheierii contractele Bilaterală bursiere şi extrabursiere. Mai mult chiar, companiile producătoare de stat au obligaţia ca minim 40% din producţie să o vândă în afara pieţelor PZU, ID şi echilibrare astfel încât va fi energie disponibilă pentru consumatorii industriali. În plus, vom asigura o predictibilitate a preţului pe termen lung", a afirmat ministrul Energiei, Virgil Popescu, într-o postare pe Facebook, joi.

ŞTIREA INIŢIALĂ - Sindicaliştii care susţin protestul angajaţilor Alro afirmă că situaţia în care se află compania este doar parţial determinată de factori globali de pe piaţa de energie, fiind în schimb "consecinţa directă a unor măsuri şi politici adoptate fără o consultare reală cu reprezentanţii participanţilor la procesul de producţiei, sindicate şi patronate".

"Atragem din nou atenţia factorilor de decizie că odată închise procesele de producţie, fie şi parţial, redeschiderea lor este extrem de costisitoare. Astfel, dacă nu se găsesc rapid soluţii pentru continuarea activităţii, locurile de muncă pierdute au toate şansele să rămână pierdute, cu toate consecinţele ce decurc de aici: sărăcie şi şomaj, pierderea de competenţe formate, efecte economice în lanţ în regiune", a declarat în acest context, preşedintele CNS Cartel ALFA, Bogdan Hossu.

CNS Cartel ALFA solicită Guvernului să se implice de urgenţă "în stoparea închiderii SC Alro SA Slatina", în identificarea şi adoptarea de măsuri care să protejeze economia în contextul evoluţiei preţurilor la energie.

Un protest a avut loc, la Slatina, şi în 30 decembrie, angajaţii companiilor de pe platforma industrială Alro adunându-se în faţa sediului fabricii şi solicitând cerând "stoparea mafiei din energie" şi găsirea unor soluţii de reglementare a problemelor legate de preţul energiei care afectează marii producători industriali.

Producătorul de aluminiu Alro a anunţat, în 28 decembrie, că activitatea de producţie a aluminiului primar se va diminua, de la cinci hale de electroliză la două hale, ca urmare a creşterii preţului la gaze şi energie electrică. De asemenea, compania va implementa măsuri de reducere a costurilor şi de eficientizare a activităţii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.