Unitatea mobilă de terapie intensivă care a funcţionat din vara anului trecut în curtea Spitalului Judeţean din Piteşti, dar care nu mai era folosită de peste două luni a fost trimisă la Bucureşti, sâmbătă. Autorităţile din Argeş au renunţat la a mai folosi TIR-ul ATI după ce presiunea pe spital în timpul celui de-al doilea val al pandemiei a scăzut, dar şi din cauză că unitatea sanitară nu putea asigura personalul de specialitate pentru această unitate mobilă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Anunţul privind trimiterea la Bucureşti a TIR-ului de terapie intensivă care în ultimele luni a fost detaşat la spitalul din Argeş a fost făcut sâmbătă, de către prefectul judeţului Argeş, Emilia Mateescu, după ce jurnaliştii din presa locală au întrebat câte locuri sin libere la ATI şi care este situaţia unităţii mobile şi după ce subprefectul judeţului, Emanuel Soare, a răspuns că TIR-ul ATI nu mai este folosit din cauza lipsei medicilor de terapie intensivă şi a condiţiilor dificile din perioada iernii.
Emanuel Soare a declarat sâmbătă, pentru News.ro, că unitatea mobilă de terapie intensivă a fost dusă la Argeş în vara anului trecut, în perioada în care judeţul se confrunta cu o creştere a numărului de îmbolnăviri, şi a fost de un real ajutor pentru gestionarea cazurilor. Subprefectul, care a deţinut funcţia de prefect până când aceasta a revenit unui reprezentant al USR, recent, a menţionat că TIR-ul este funcţional, însă era dificil de asigurat garda, în condiţiile în care la nivelul spitalului sunt doar două gărzi ATI, una pentru secţia COVID, cealaltă pentru secţia non-COVID.
Sâmbătă, din spitalele din Argeş, erau şi 37 de pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19 internaţi la terapie intensivă opt locuri libere la ATI pentru pacienţii cu această patologie, patru dintre acestea fiind la pediatrie. 
La nivelul judeţului, de la debutul pandemiei,  21.948 de persoane au fost diagnosticate cu COVID-19, 65 dintre acestea fiind confirmate în 24 de ore, de vineri până sâmbătă.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.