Camioanele cu o capacitate mai mare de 7,5 tone nu vor putea intra pe teritoriul Ungariei începând de marţi noapte şi până miercuri noapte, în perioada sărbătorii Zilei Maghiarilor de Pretutindeni, au transmis autorităţile statului vecin poliţiştilor de frontieră români.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Poliţia de Frontieră Arad a anunţat, marţi, într-un comunicat de presă, că în perioada 14-15 martie camioanele cu o capacitate de peste 7,5 tone nu pot trecere frontiera în Ungaria.

Conform sursei citate, informaţia a fost primită marţi dimineaţă de la autorităţile ungare, iar restricţia este impusă de marţi, ora 23.00, până miercuri, ora 23.00 (ora României).

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

”Măsura este luată de autorităţile ungare ca urmare a faptului că data de 15 martie este declarată zi de sărbătoare naţională (Ziua Maghiarilor de Pretutindeni – n.r.). Precizăm că în intervalul orar menţionat  traficul de călători şi autoturisme se desfăşoară în condiţii normale”, se arată în comunicat.

Excepţie de la aceste restricţii vor face camioanele care transportă animale vii sau produse perisabile.

Pe perioada celor 24 de ore de restricţie, şoferii au obligaţia să staţioneze în parcări din România.

La momentul redeschiderii frontierei pentru automarfare, autorităţile române şi ungare vor lua măsuri de suplimentare a personalului de control şi alte măsuri pentru evitarea supraaglomerării unor vămi.

Poliţiştii de frontieră arădeni se aşteaptă să se formeze coloane de automarfare pe autostrada pan-europeană, la ieşirea din ţară prin Vama Nădlac II, astfel că le recomandă firmelor de transport să îşi trimită camioanele pe alte rute, pentru a ieşi din România prin Nădlac I (DN7), Vărşand sau Turnu, care vor fi mai puţin aglomerate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.