Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat, duminică, faptul că 27.400 de persoane au fost vaccinate împotriva COVID-19 în ultimele 24 de ore, din care 277 cu a doua doză. Au fost înregistrate 50 de reacţii adverse comune şi minore.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CNCAV a arătat că, potrivit datelor puse la dispoziţie de către Institutul Naţional de Sănătate Publică, prin aplicaţia Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor (RENV), care ţine evidenţa vaccinărilor, în ultimele 24 de ore au fost administrate 27.400 de doze de vaccin împotriva COVID-19 Pfizer BioNTech, la un număr de 27.400 persoane din care: 27.123 persoane vaccinate cu 1 doză; 277 persoane vaccinate cu 2 doze.
 
Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
Astfel, numărul total al dozelor de vaccin împotriva COVID-19 Pfizer BioNTech administrate începând din 27 decembrie este de 446.285, la un număr de 433.129 persoane, din care: 419.973 persoane vaccinate cu 1 doză; 13.156 persoane vaccinate cu 2 doze.
 
În ultimele 24 de ore, s-au înregistrat la nivelul centrelor de vaccinare 50 de reacţii comune şi minore, din care: 5 reacţii de tip local; 45 reacţii generale.
 
Numărul total de reacţii adverse înregistrate la nivelul centrelor de vaccinare începând din 27 decembrie este de 1.174 reacţii comune şi minore, din care: 371 reacţii de tip local cu durere la locul injectării; 803 reacţii generale (febră, cefalee, mialgii, artralgii, astenie, alergii de tip urticarie).
 
CNCAV a precizat că nu există reacţii adverse în curs de investigare.
 
Programul centrelor de vaccinare se încheie la ora 20.00, motiv pentru care numărul vaccinărilor realizate în intervalul orar 17.00 - 20.00 va fi reflectat în raportarea din ziua următoare.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.