O doctoriţă de familie dintr-o localitate din judeţul Dâmboviţa şi asistenta acesteia au fost confirmate ca fiind infectate cu virusul SARS-Cov-2, medicul fiind internat la spitalul ROL 2 din Capitală. DSP Dâmboviţa face ancheta epidemiologică pentru a stabili care sunt persoanele cu care medicul a intrat în contact, în condiţiile în care acesta a mers la cabinet până în data de 17 iunie, încă trei zile după ce testul asistentei a ieşit pozitiv.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Surse medicale au declarat pentru News.ro că cele două cadre medicale sunt un medic de familie şi asistenta acestuia, care au în grijă pacienţi din comuna Crângurile. Prima care a ajuns la spital a fost asistenta, o femeie în vârstă de 45 de ani din Găeşti. 
„În data de 13 iunie 2020, asistenta medicală se prezintă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte cu stare generală uşor modificată, generată de o altă afecţiune medicală. Este testată SARS-CoV-2 cu rezultat pozitiv în ziua de 14 iunie 2020” a transmis Direcţia de Sănătate Publică Dâmboviţa într-un comunicat dat publicităţii sâmbătă seară.
Oficialii instituţiei precizează că după confirmarea faptului că asistenta a fost infectată au fost dispuse măsurile standard în urma anchetei epidemiologice pentru persoanele cu care femeia a intrat în contact. 
„Ultima prezentare în cadrul CMI a fost în data de 11 iunie 2020, unde a purtat echipament de protecţie standard, iar activitatea principală a fost de eliberare a reţetelor medicale, fără a avea contact direct prelungit cu pacienţii” pecizează DSP Dâmboviţa. 
Deşi asistenta a fost confirmată ca fiind purtător al SARS-Cov-2 încă din 14 iunie, medicul de familie a continuat să se prezinte la cabinet, susţine presa locală. La rândul lor, oficialii DSP Dâmboviţa arată, în comunicatul transmis sâmbătă, că medicul nu a încălcat nicio prevedere făcând acest lucru. 
„În ceea ce  priveşte pe medicul din respectivul cabinet de medicină de familie, contact de serviciu al cazului confimat, aducem la cunoştinţa opiniei publice că în conformitate cu metodologia de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul coronavirus: «personalul medico-sanitar şi auxiliar asimptomatic contact direct cu caz confirmat, va fi testat în ziua  6/7 de la ultimul contact posibil infectant, iar în perioada imediată contactului posibil infectant şi până la primirea rezultatului de laborator, personalul medico-sanitar şi auxiliar îşi poate desfăşura activitatea, cu respectarea măsurilor de protecţie standard». În data de 17 iunie 2020, care reprezintă cea de a şaptea zi de la ultimul contact posibil infectant, D.S.P. Dâmboviţa  îi prelevează  medicului  testul pentru SARS CoV-2, iar medicul se autoizolează la domiciliu până la sosirea rezultatului. Confirmarea cazului a fost transmisă vineri, 19 iunie 2020”, precizează comunicatul Direcţiei de Sănătate Publică Dâmboviţa.
După confirmarea rezultatului, medicul a fost preluat de un echipaj ISU şi dusă la Secţia Boli Infecţioase a Spitalului  Judeţean de Urgenţă Târgovişte, de unde a fost transferat la Spitalul ROL 2 Bucureşti.
„Toate contactele directe de familie ale doamnei doctor au fost plasate în izolare la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile.  D.S.P. Dâmboviţa continuă ancheta epidemiologică pentru identificarea  posibilelor contacte infectante directe ale medicului în desfăşurarea activităţii de cabinet”, transmit inspectorii sanitari.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.