Un fost inginer din Cugir este doctorand la vârsta de 90 de ani. Acesta spune că foloseşte internetul şi calculatorul, dar nu şi AI

Un fost inginer din Cugir este doctorand la vârsta de 90 de ani. Acesta spune că foloseşte internetul şi calculatorul, dar nu şi AI
Sursa foto: Ziarul Unirea

Un fost inginer în vârstă de 90 de ani din Cugir, judeţul Alba, lucrează la teza de doctorat, fiind în al doilea an de studiu la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Fost primar, fost viceprimar timp de 12 ani, nonagenarul şi-a ales ca subiect înfiinţarea unui muzeu pentru care el însuşi a pledat mai mult timp.

Inginerul Aurel Voicu din Cugir, fost primar şi viceprimar al oraşului timp de 12 ani, este doctorand la Universitatea "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia, la facultatea de Istorie, Litere şi Ştiinţe ale Educaţiei, tema lucrării sale de doctorat fiind "Premisele înfiinţării Muzeului oraşului Cugir", scrie ziarulunirea.ro.
"Studiile durează patru ani, dar trebuie să ţii pasul. Acum dau raportul de progres numărul 2. (...) Lucrarea pentru doctorat o voi susţine peste doi ani. Am muncit foarte mult până acum. Este destul de greu mai ales că trebuie să fii cu internetul, trebuie să fii cu calculatorul, să fii cu toate astea la pasul vremii. Scriu şi de mână şi pe calculator. Trebuie ţinut pasul cu noutăţile şi veştile care trebuie cuprinse în lucrare", a declarat Aurel Voicu, pentru Ziarul Unirea.
Acesta spune că nu foloseşte deloc inteligenţa artificială.
Aurel Voicu a fost principalul susţinător al înfiinţării muzeului din Cugir, primul din acest oraş.
Deocamdată, prin hotărârea Consiliului local a fost înfiinţată o expoziţie muzeală permanentă. În prezent, se fac demersuri pentru obţinerea atestării pentru denumirea de muzeu.
Dacă totul decurge normal, Aurel Voicu îşi va susţine lucrarea de doctorat, care aprofundează etapele înfiinţării muzeului de la Cugir, în anul academic 2028 - 2029.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor