Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, a semnat, luni, la Iaşi, contractul de finanţare pentru reabilitarea a 170 de kilometri dintr-un drum ce leagă judeţele Iaşi şi Suceava, trecând prin peste douăzeci de comune. Drumul deserveşte 160.000 de locuitori, fiind considerat unul dintre cele mai mari din ţară.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministrul Rovana Plumb s-a întâlnit, luni, la Prefectura Iaşi cu primarii comunelor din judeţele Iaşi şi Suceava prin care trece drumul de 170 de kilometri care urmează să fie reabilitat, după care a semnat contractul de finanţare.

Potrivit conducerii Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, este cel mai important proiect de infrastructură rutieră pentru care s-au prevăzut bani în actuala etapă prin Programul Operaţional Regional.

În total, vor fi alocate aproximativ 73 milioane euro, din care 58 milioane euro reprezintă fonduri europene, nouă milioane euro provin de la bugetul de stat, iar suma pe care trebuie să o asigure autorităţile din Iaşi şi Suceava este de şase milioane euro.

Proiectul, implementat în parteneriat de judeţele Iaşi şi Suceava, prevede reabilitarea a aproximativ 170 kilometri de drum de pe teritoriul celor două judeţe, din care 92 de kilometri sunt în judeţul Iaşi.

"Dăm un semnal pentru Moldova şi pentru Uniunea Europeană. Acest contract de finanţare va conduce la competitivitate, dar şi la dezvoltarea regiunii. Este o şansă de a avea o viaţă mai bună pentru fiecare", a declarat ministrul Rovana Plumb, imediat după momentul semnării contractului de finanţare.

La rândul său, preşedintele CJ Iaşi, Maricel Popa,  a afirmat că drumul va deservi 160.000 de locuitori din judeţele Iaşi şi Suceava, el amintind că au apărut unele probleme de natură birocratică înainte de semnarea contractului.

"Au fost unele probleme privind intabulările, dar lucrurile s-au rezolvat. Acest drum este unul dintre cele mai mari drumuri din ţară. Va deservi 160.000 de locuitori din judeţele Iaşi şi Suceava", a declarat Maricel Popa.

Comunele ieşene care vor beneficia de noul proiect sunt: Rediu, Movileni, Gropniţa, Coarnele Caprei, Cotnari, Focuri, Belceşti, Cepleniţa, Scobinţi, Lespezi, Sireţel.

În judeţul Suceava, axa rutieră va traversa comunele Ipoteşti, Bosanci, Udeşti, Stroieşti, Dărmăneşti, Todireşti, Moara şi Şcheia, oraşele Dolhasca şi Liteni şi municipiul Suceava.

Proiectul “Regiunea Nord-Est-Axa Rutieră Strategică 1 Iaşi-Suceava” a fost depus în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020 Axa prioritară 6 – Îmbunătăţirea infrastructurii rutiere de importanţă regională, Prioritatea de investiţii 6.1 – Stimularea mobilităţii regionale prin conectarea nodurilor secundare şi terţiare la infrastructura TEN-T.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.