Un bărbat de 48 de ani din oraşul arădean Nădlac a fost reţinut, luni, după ce a fost reclamat de soţie că şi-a bătut copilul în vârstă de nouă ani cu o nuia, provocându-i răni care necesită câteva zile de îngrijiri medicale. Bărbatul ar fi fost în stare avansată de ebrietate când şi-a lovit fiul în mod repetat, însă fapta a fost sesizată de mamă abia după două zile.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În cursul zilei de luni, poliţiştii oraşului arădean Nădlac au fost sesizaţi de  către mama unui băiat în vârstă de nouă ani, despre faptul că acesta din urmă a fost victima unei violenţe în familie, fiind bătut de către tată cu două zile în urmă.

“În data de 30 septembrie, soţul acesteia, în timp ce afla într-un imobil de pe raza localităţii Nădlac, fiind în profundă stare de ebrietate, în jurul orelor 16.00, şi-ar fi agresat propriul copil cu o nuia, provocåndu-i răni pe toată suprafaţa corpului. În cauză s-a dispus efectuarea unui control de specialitate, în urma examinării medico-legale rezultând că minorul necesită 3-4 zile de îngrijiri medicale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Arad, Lorena Radu.

În urma cercetărilor, poliţiştii au dispus reţinerea bărbatului, care are 48 de ani, pe baza de ordonanţă de reţinere, pentru infracţiunea de violenţă in familie.

Suspectul a fost dus în arestul Poliţiei Judeţene, iar cercetările vor continua sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.