Un angajat al Penitenciarului Craiova a fost confirmat cu coronavirus, contacţii săi fiind izolaţi la domiciliu. Angajatul lucrează în sectorul administrativ şi nu a interacţionat cu deţinuţii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Vă informăm că, joi, 04.06.2020, un angajat al Penitenciarului Craiova a fost confirmat pozitiv la testul efectuat pentru SARS-CoV-2. Poliţistul de penitenciare îşi exercita atribuţiile de serviciu în sectorul administrativ şi nu a interacţionat cu persoane private de libertate”, a transmis, vinri, Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Potrivit sursei citare, contacţii identificaţi în rândul personalului au fost scoşi din serviciu şi vor rămâne la domiciliu, urmând a fi aplicate recomandările Direcţiei de Sănătate Publică Dolj.

”Spaţiile de lucru sunt dezinfectate şi se asigură continuitatea activităţilor. Precizăm că, până la acest moment, cu excepţia cazului sus-menţionat, nu se înregistrează nicio altă infectare cu virusul SARS-CoV-2 la Penitenciarul Craiova. De asemenea, la nivel de sistem, nu există situaţii în care, în urma testelor dispuse de Direcţiile de Sănătate Publică competente, să fie identificate persoane private de libertate infectate cu virusul SARS-CoV-2”, a mai transmis ANP.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.