Premierul Mihai Tudose s-a arătat îngrijorat de cifrele care indică faptul că în România sunt aproximativ 260.000 de copii care nu au fost vaccinaţi împotriva rujeolei şi poliomielitei, în condiţiile în care vaccinurile sunt suficiente pe piaţă. Tudose i-a dat un termen limită ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, pentru a găsi o cale ca părinţii să fie informaţi corect despre importanţa vaccinării.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Eu am o statistică. Sunt 180.000 de copii nevaccinaţi de rujeolă şi 80.000 nevaccinaţi la poliomielită. Aşa e?” l-a întrebat Tudose pe ministrul Sănătăţii în debutul şedinţei Executivului.

”Da, există o ...”, i-a răspuns Bodog.

”Da sau nu, domnule ministru? Dacă e da, atunci nu e bine”, l-a întrerupt Tudose.

”Da”, a răspuns scurt ministrul Sănătăţii.

”Săptămâna viitoare, dar cel târziu săptămâna viitoare să aveţi, împreună cu presa din România, (...) să stabiliţi un procedeu prin care să înţeleagă toţi românii că trebuie să fie vaccinaţi copiii. Nu se poate aşa ceva. Înţeleg că vaccinurile le avem, dar nu reuşim să ajungem cu ele la destinatar”, i-a spus Tudose ministrul Sănătăţii.

 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.