La Timişoara se sărbătoreşte, luni, Ziua Transportului Public Timişorean şi 150 de ani de transport public local, ocazie cu care tramvaiul tras de cai a fost scos, din nou, în paradă, pe străzile din oraş.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Anul acesta se aniversează 150 de ani de transport public local, în Timişoara.

În data de 8 iulie 1869, Timişoara a fost primul oraş de pe actualul teritoriu al României în care a circulat tramvaiul tras de cai. Cu această ocazie, luni, Primăria Municipiului Timişoara şi Societatea de Transport Public Timişoara au organizat un eveniment care să marcheze cei 150 de ani de transport public local.

Momentul a fost sărbătorit cu o paradă a tramvaielor. Primul tramvai a fost cel tras de cai şi în care s-a aflat şi primarul Nicolae Robu. Au urmat tramvaiele ”Gemenele”, apoi alte tramvaie din cadrul Muzeului ”Corneliu Mikloşi” al Societăţii de Transport Public Timişoara.

Parada mijloacelor de transport în comun a pornit de la Podul Decebal şi s-a încheiat în Piaţa Libertăţii.

Ziua Transportului Public Timişorean continuă cu concerte susţinute de Mircea Baniciu şi Nicole Cherry pe scena din Piaţa Victoriei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.