Tranzitarea vămilor din vestul ţării de camioane a revenit la valori normale, după ce peste 8300 de vehicule de mare tonaj au intrat în Ungaria în 24 de ore de la ridicarea restricţiilor impuse de ţara vecină în perioada Paştelui Catolic. Miercuri la ora prânzului, doar în Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Borş mai erau timpi de aşteptare peste cei obişnuiţi, respectiv 70 de minute pe arterele de ieşire pentru camioane.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Poliţiei de Frontieră, traficul de mărfuri a crescut semnificativ în această perioadă ”ca urmare a intensificării comerţului din perioada de sărbători”, astfel că vămile din vestul ţării au fost supraaglomerate.

La graniţa româno-ungară, unde timp de trei zile a fost restricţionat traficul autovehiculelor cu masa mai mare de 7,5 tone, s-au format coloane mari de camioane, iar de la ridicarea restricţiei impuse de Ungarie (luni, ora 23.00), poliţiştii de frontieră au verificat 11.000 de camioane, din care peste 8.300 pe sensul de ieşire din ţară.

PTF Nădlac II a fost cel mai tranzitat, pe aici trecând 4.265 de autocamioane în 24 de ore, în timp ce pe la Borş au trecut 3.000 de camioane.

La nivelul întregii ţări, în ultimele 24 de ore, au fost efectuate formalităţile de frontieră pentru 17.400 de camioane, fiind astfel înregistrată o creştere a traficului greu cu peste 30% faţă de perioada normală.

”Precizăm că pentru această categorie de mijloace de transport este folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere ale frontierei, în limita configuraţiei acestora şi, în funcţie de trafic, sunt suplimentate arterele de control pe sensul de intrare sau ieşire în/din ţară, precum şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor, astfel încât formalităţile de frontieră să se efectueze cu operativitate”, arată Poliţia de Frontieră. 

Miercuri la ora prânzului, doar în PTF Borş mai erau timpi de aşteptare peste cei obişnuiţi, respectiv se aştepta 70 de minute pe arterele de ieşire pentru camioane.

Marţi, coloanele de automarfare de la la frontiera cu Ungaria au avut lungimi record după 1990, peste 23 de kilometri pe autostradă, înainte de PTF Nădlac II, şi peste 20 de kilometri pe DN 79A, înainte de Vărşand.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.