O profesoară de limba română de la liceul din Făget, judeţul Timiş, este cercetată disciplinar, fiind acuzată că ar avea o relaţie cu un elev în vârstă de 16 ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Şeful Inspectoratului Şcolar Timiş, Aura Danielescu, a declarat pentru News.ro că la Liceul Teoretic ”Traian Vuia” din Făget a fost constituită o comisie de anchetă pentru a cerceta o posibilă relaţie între o profesoară de limba română şi un elev de 16 ani.

"La nivelul unităţii de învăţământ a fost formată o comisie de cercetare prealabilă pentru analizarea unei situaţii între o persoană de sex feminin şi una de sex masculin, şi dacă se adevareşte că femeia este cadru didactic şi probele duc la această concluzie, această persoană va răspunde pentru consecinţele faptelor ei. Înteleg că mama a depus şi o plângere penală, în paralel se va face şi această cercetare. Sancţiunile sunt prevăzute în legea educaţiei. Cea mai usoară este un avertisment, iar cea mai grea este desfacerea contractului de muncă. Repet, dacă se dovedeşte că este vorba de un cadru didactic. Unitatea de învăţământ este angajatorul şi tot ea trebuie să ia o decizie", a precizat  Aura Danielescu.

Relaţia dintre cei doi a fost descoperită de mama băiatului, care a găsit mai multe mesaje între cei doi. Femeia a mers şi a vorbit cu profesoara fiului său, însă aceasta a negat totul.

Mama elevului a sesizat conducerea liceului despre această situaţie, iar apoi a depus o plângere la Inspectoratul Şcolar Timiş.

Profesoara de limba română are 36 de ani şi este căsătorită.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.