Poliţia Timiş a deschis dosare penale pentru ucidere din culpă în cazul celor cinci persoane decedate în urma furtunii din Timişoara şi Buziaş. Un bărbat a murit după ce poarta de intrare în oraş, ridicată recent de Primăria Timişoara cu suma de 56.000 de euro, s-a prăbuşit peste autoturism.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al judeţului Timiş, Ancuţa Morariu, a declarat, luni, pentru News.ro că Poliţia  a deschis dosare penale pentru ucidere din culpă în cazul celor cinci decese din Timiş.

”În toate cazurile poliţiştii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, poliţiştii efectuând cercetări în aceste cazuri”, a declarat Ancuţa Morariu.

În Timişoara au decedat două persoane, în urma furtunii de duminică. Este vorba despre o femeie de 36 de ani care a fost surpinsă de un copac la Grădina Zoologică şi un bărbat de 24 de ani care se afla în maşină în momentul în care poarta de intrare în oraş, dinspre Ligoj, s-a prăbuşit peste autoturism. Poarta respectivă a fost recent ridicată de Prmăria Timişoara, cu suma de 56.000 de euro.

De asemenea, alte trei persoane au decedat în oraşul Buziaş. Este vorba despre o familie. Mama şi fiica au decedat pe loc, după ce un copac s-a prăbuşit peste ele, iar tatăl a decedat ulterior, la spital.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.