Preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie, Teodor Mărieş, spune că Dosarul Revoluţiei este incomplet şi că o mare parte din persoanele vătămate nu au fost încă audiate, caz în care trimiterea în judecată s-a făcut doar pentru imagine. Mărieş a precizat, însă, că nu a văzut rechizitoriul şi afirmă că va exprima un punct de vedere complet asupra dosarului după ce va afla toate informaţiile.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Nu pot exprima un punct de vedere până nu voi citi comunicatul, ce părţi sunt puse sub acuzare, ce conţine rechizitoriul. Un lucru ştiu foarte clar, că dosarul este incomplet, iar o mare parte dintre persoanele vătămate nu sunt încă audiate şi dosarul este trimis în instanţă”, a declarat Teodor Mărieş pentru News.ro.

El a precizat că prin trimiterea unui dosar în instanţă ar trebui să se facă dreptate, dar în acest caz se teme că ar putea fi vorba doar de o chestiune de imagine.

“Prin trimitereau unui dosar în instanţă ar trebui să se facă dreptate, dar mă tem că este doar o chestiune de imagine. Pentru că un dosar în care nu ai audiat toate părţile şi spui că ai terminat cercetările în el şi îl trimiţi în instanţă....Dar să nu ne pronunţăm, să vedem comunicatul, rechizitoriul”, a mai spus preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie.

Procurorul general Augustin Lazăr a anunţat luni că Secţia parchetelor militare a înaintat instanţei rechizitoriul în dosarul Revoluţiei. 

Rechizitoriul are 12 volume, în total 3.280 de file. Dosarul are 3.330 de volume, din care 2030 au fost instrumentate după 13 iunie 2016. 


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.