Rafalele de vânt au pus la pământ mai mulţi copaci, în judeţul Teleorman, echipajele din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă din acest judeţ intervenind în mai multe zone pentru îndepărtarea acestora sau a unor elemente de acoperiş deprinse de vânt.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Bilanţul făcut public de ISU Teleorman arată că echipajele de pompieri au avut, sâmbătă, şapte intervenţii în situaţii de urgenţă provocate de vântul puternic. 
Prima intervenţie a avut loc pe drumul judeţean 503, între oraşul Videle şi comuna Moşteni, unde un copac a căzut pe carosabil. La scurt timp, un alt pom a fost doborât de vânt pe drumul comunal 18, între Drăgăneşti-Vlaşca şi Comoara. Rafalele de cânt au pus la pământ un copac şi pe drumul judeţean 503, între Moşteni şi Botoroaga, precum şi pe DJ 503, între Târnava şi Drăgăneşti-Vlaşca. În niciuna dintre situaţii nu au fost semnalate victime.
„La ora 13.47, un cetăţean a sunat pe numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112, pentru a cere ajutorul pompierilor deoarece un copac a fost doborât pe casa sa, în oraşul Videle, cartierul Tămăşeşti. Pentru gestionarea acestei situaţii de urgenţă au acţionat un echipaj de pompieri şi membrii Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Videle. Nu au fost înregistrate victime”, informează ISU Teleorman.
Tot în oraşul Videle, în acelaşi cartier, Tămăşeşti, vântul a desprins parţial acoperişul de pe o casă. 
Rafalele au doborât de asemenea un stâlp din lemn, care susţinea cabluri pentru telecomunicaţii, pe DN 65 E, în localitatea Voievoda. În urma incidentului nu au fost raportate victime.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.