Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat, miercuri seară, că medicul rănit în incendiul de la Secţia ATI a Spitalului Judeţean Neamţ a suferit prima intervenţie chirurgicală, iar soţia sa a ajuns şi ea în Belgia. ”Noi sperăm să aibă o evoluţie bună”, a afirmat Nelu Tătaru.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Nelu Tătaru a fost întrebat, miercuri seară, la B1 TV, despre starea medicului Ioan Cătălin Denciu, rănit în incendiul de la Secţia ATI a Spitalului Judeţean Neamţ şi a afirmat: ”Ieri a suferit prima intervenţie chirurgicală de excizie şi cu alogrefe pentru o primă parte. A scăpat, să spun aşa de dializă”. 
 
Ministrul Sănătăţii a precizat că în cursul zilei de miercuri soţia medicului a ajuns şi ea în Belgia. 
 
”A ajuns şi soţia astăzi la dânsul, noi sperăm să aibă o evoluţie bună. Această săptămână este o săptămână de a trata leziunile chirurgical”, a mai precizat Tătaru. 
 
Ioan Cătălin Denciu a fost rănit în incendiul care a izbucnit în Secţia ATI a Spitalului Judeţean Neamţ, în timp ce încerca să salveze pacienţii. 
 
În urma incendiului au murit 10 persoane, alţi 5 pacienţi dintre cei care se aflau în Secţia ATI Covid murind ulterior la Spitalul de la Leţcani, judeţul Iaşi. 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.