Un tânăr în vârstă de 16 ani a fost reţinut, duminică, de către poliţişti după ce, cu o zi înainte, a fost prins masturbându-se într-un cimitir din Ploieşti. El este acuzat de infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri.
Tânărul a ajuns în atenţia poliţiştilor după ce, sâmbătă, a mers în cimitirul Bolovani, unul dintre cele mai mari din Ploieşti, şi s-a masturbat printre morminte. Cei care au observat gesturile adolescentului au anunţat Poliţia.
Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
„În urma cercetărilor efectuate, persoana bănuită de comiterea faptei a fost identificată ca fiind un tânăr în vârstă de 16 ani, din municipiu, care, în urma probatoriului administrat, a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând ca mâine să fie prezentat unităţii de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive”, informează, duminică, Poliţia judeţeană Prahova.
Pe numele adolescentului a fost deschis un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri.

Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.