Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, joi seară, referitor la cazul tânărului cu arsuri din Piatra Neamţ care a murit într-un spital din Belgia, că s-a făcut ”tot ce s-a putut”, însă starea pacientului a fost foarte gravă. Pintea afirmă că, îîn trei-patru luni, va exista o aplicaţie pentru a se şti în timp real numărul disponibil de locuri în secţiile de Tarapie Intensivă ale spitalelor din Bucureşti, dar şi în marile centre universitare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Eu cred, nu cred, sunt sigură că s-a făcut tot ce s-a putut. Inclusiv transferul s-a făcut în momentul potrivit, în momentul în care medicii din Belgia şi-au dat acordul, pentru că ei au spus: «Acum puteţi să-l trimiteţi». Din păcate, el a avut arsuri pe o suprafaţă mare a corpului, starea sa era destul de gravă în momentul în care a fost transportat”, a declarat Sorina Pintea, joi seară, referitor la tânărul cu arsuri din din Piatra Neamţ care a murit într-un spital din Belgia.

Pintea afirmă că acesta nu a stat pe o listă de aşteptare şi nu consideră că decesul său este un eşec al sistemului.

”A fost transportat în Belgia în momentul în care medicii şi-au dat acordul. Am ţinut în permanenţă legătura cu un medic de acolo, îi trimiteam datele medicale ale lui Alexandru, şi când el a spus «da», Alexandru a urcat în avion”, a mai afirmat Pintea.

Ministrul Sănătăţii a recunoscut că a fost o problemă birocratică, fiind necesară plata în avans a tratamentului, dar ”nu a împiedicat transferul la timp”.

Sorina Pintea a explicat că există încă problee cu transferul pacienţilor critici din ţară către Bucureşti sau centre universitare, de aceea se lucrează la o aplicaţie.

”Au fost probleme legate de transferul pacientului critic, nu al pacientului ars. Tocmai de aceea i-am adunat pe toţi la o masă pentru a afla cauzele pentru care există pacienţi care, ba nu sunt primiţi, ba nu sunt triimişi la timp. Lucrurile mă aşteptam să intre într-un făgaş normal, din păcate mai sunt sincope. (...) Este o aplicaţie, realizată cu Ministerul Cominicaţiilor, legată de evidenţa locurilor în terapiile intensive din spitalele de urgenţă din Bucureşti şi din centrele universitare, astfel încât să ştim în timp real care este numărul de locuri libere pentru că exista tendinţa să se ascundă sau să se păstreze locuri pentru eventuale cazuri mai grave”, a mai declarat ministrul Sănătăţii.

Aplicaţia va putea fi folosită în ”în trei – patru luni ”.

Tânărul rănit grav în explozia dintr-un bloc din Piatra Neamţ care a fost transportat în Belgia din cauză că nu putea fi tratat în ţară a murit joi. El avea arsuri de gradul III pe 75 la sută din suprafaţa corpului şi fusese operat la începutul săptămânii.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.