Sindicatul lucrătorilor de la şantierul naval SC Daewoo Mangalia Heavy Industries SA (SMHI Mangalia) îi solicită premierului Mihai Tudose o discuţie despre funcţionarea şi dezvoltarea şantierului naval din Mangalia, despre investiţiile pe care le va face statul român şi despre posibilitatea ca lucrătorii să rămână fără loc de muncă. Sindicaliştii precizează că şantierul din Mangalia are nenumeroase avantaje, precum poziţia geografică, forţa de muncă bine pregătită şi întreaga infrastructură, care nu ar trebui irosite doar pentru construirea unor „bărcuţe”, referindu-se, astfel, la afirmaţiile făcute în urmă cu câteva zile de premierul Tudose.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Sindicaliştii au transmis, luni, o scrisoare deschisă premierului Mihai Tudose în care se declară îngrijoraţi de deteriorarea accelată a situaţiei economice a companiei DMHI Mangalia, care mai are aproximativ 1.700 de salariaţi. Ei spun că numărul acestora este în scădere zilnică din cauza stării de incertitudine în ceea ce priveşte viitorul companiei şi că, doar în 2017, peste 600 de salariaţi şi-au dat demisia.

Sindicaliştii spun că flota a fost deţinută de România înainte de 1990, iar generaţia următoare a continuat construirea navelor, reuşind ca, în ultimii 20 de ani, să livreze cel puţin 155 de nave comerciale, 50 de barje, 10 nave de foraj marin, dar şi alte structuri plutitoare.

”Am ajuns astfel pe primul loc în Europa în ceea ce priveşte construcţia de nave comerciale de mare tonaj, Salariaţii companiei au fost şi rămân un partener dedicat, onest şi responsabil, un partener care a contribuit în mod direct la dezvoltarea companiei. Cele aproximativ 1 milion de ore suplimentare efectuate în 2016 au constituit sacrificii realizate de salariaţi, generatoare de consecinţe asupra sănătăţii şi vieţii de familie, sacrificii care au făcut din Şantierul Naval Mangalia un partener economic serios şi responsail, etalon pentru industria navală europeană”, scriu sindicaliştii.

Aceştia acuză managementul defectuos al companiei, precum şi dosarele de spălare de bani şi de evaziune fiscală ale reprezentanţilor acţionarilor, care au anulat aceste eforturi.

Reprezentanţii sinidcatului notează că statul român a avut un „comportament tolerant” şi că, cu toate că au sperat că va juca un rol important în viitorul companiei, statul a avut doar o atitudine ezitantă, la care s-au adăugat declaraţii politice superficiale.

”Am luat act de declaraţiile dumneavoastră, domnule Prim – Ministru, prin care ne înştiinţati că vreţi să faceţi din şantierul naval din Mangalia o companie 100% românească. Practic, există un mix de elemente care poate asigura dezvoltarea santierului din Mangalia, judecând după avantajele competitive pe care acesta le deţine: poziţia geografică, forţă de muncă bine pregatită cât şi echipamente tehnologii şi infrastructură care permit construcţia de nave de mare tonaj. Considerăm că este cel puţin ineficient să irosim toate aceste avantaje doar pe construcţia unor bărcuţe!”, se arată în scrisoare

Sindicaliştii fac, astfel, referire la afirmaţiile premierului Mihai Tudose, referitoare la răscumărarea a 51 la sută din acţiunile Daewoo la Mangalia şi că ”vom putea face şi noi o bărcuţă, acolo”.

”Poate o să facem nişte fregate pentru Armată, să facem şi mentenanţa la ele tot acolo. Poate facem şi noi o bărcuţă, acolo. Nu e posibil ca o ţară cu atâta Dunăre, cu mare, să nu aibă un şantier care să facă o bărcuţă acolo”, a declarat Mihai Tudose în urmă cu câteva zile.

Sindicatul Liber ”Navalistul” îşi exprimă neîncrederea în capacitatea statului de a dezvolta compania, având în vedere că în ultimii ani doar s-a degradat.

”Este scandalos şi inadmisibil ca o companie care a livrat performanţe industriale notabile în ceea ce priveşte numărul de nave construite sau a standarelor de calitate, să aibă în acest moment datorii de 1,1 miliarde de euro, acest lucru nefiind posibil decât cu complicitatea directă a reprezentanţilor statului român”, mai scriu sindicaliştii.

Ei îl invită pe Mihai Tudose la dialog, solicitându-i să le prezinte planul de afaceri pentru anul 2018, strategia pentru funcţionarea şi dezvoltarea companiei, precum şi ce investiţii va face statul român odată cu preluarea pachetului majoritar de acţiuni.

„Să ne transmiteţi dacă mâine, peste şase luni sau peste un an vom mai avea un loc de muncă în cadrul şantierului”, scrie sindicatul la finalul scrisorii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.